Dacă noi rămânem fideli înaltului ideal pus în fața noastră de Dumnezeu, stăpânul Universului întreg și Tatăl tuturor energiilor vii și active de formă lucrătoare din el, mai devreme sau mai târziu vom descoperi că Dumnezeu este și Tatăl Nostru al energiilor umane. Dacă noi ne vom strădui să facem cele dorite și poruncite de Dumnezeu să se facă, în final, vom descoperi că, noi nu am fost niciodată singuri, ci Dumnezeu a fost împreună cu noi în permanență, dar la un nivel atât de subtil, încât noi nici nu L-am simțit că este în noi.
Lună: februarie 2023
Comuniuni și comunicații
Dacă avem grijă să respectăm cu strictețe legile puse de Dumnezeu la baza creației Sale, dacă punem iubirea curată, la baza relațiilor noastre cu lumea din jur, cu viețuitoarele pământului pe care stăm, viața ni se va părea și frumoasă și plăcută și ne vom bucura de toate Darurile lui Dumnezeu.
Paza Bună păzește primejdia rea
Având o dublă alcătuire energetică și pornind din start cu energii fizice pământești în noi, dar și cu energii sfinte dumnezeiești de formă treimică, de formă caldă, luminoasă și plină de har creator, noi, oamenii, putem crește lin și domol, puțin câte puțin în fiecare zi a vieții noastre, exact așa cum vrea Dumnezeu. Noi putem ajunge pe culmile desăvârșirii noastre ca ființe cu adevărat umane, respectând întocmai și alcătuirea bună dată nouă de Dumnezeu dar și procentajul hotărât de El între principalele energii care ne alcătuiesc pe noi și să devenim ființe bune la suflet, exact așa cum ne vrea Dumnezeu.
Ne cunoaștem alcătuirea?
Noi nu suntem numai trupuri materiale pământești, făcute din țărână, zidite din atomi.
Noi suntem și energie vie dumnezeiască, suflată chiar de Dumnezeu, din Sine Însuși în fața omului pe care l-a făcut din țărână. Pe noi nu ne-a lăsat Dumnezeu numai cu energii pământești în noi, de formă materială. Nouă ne-a dăruit și energie vie dumnezeiască, din Sine Însuși.
Minuni dumnezeiești
Faptul că Dumnezeu a făcut o ființă vie, căreia i-a dăruit chipul Său dumnezeiesc de formă treimică, pe care a înzestrat-o încă din prima clipă a vieții ei cu puteri dumnezeiești, este o minune.
Omul este ființa aceasta, creată de Dumnezeu ”după chipul Său”.
DECALOGUL TĂCERII
1. Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros!
2. Taci, atunci când ai vorbit destul!
3.Taci, până când îți vine rândul să vorbești!
4. Taci, atunci când ești provocat…
Suntem liberi să alegem ce vrem
Suntem liberi să alegem ce vrem. Putem opta pentru o viață efemeră, trăită pe pământ, la nivelul material al lumii sau putem opta pentru o viață veșnică trăită în Duhul lui Dumnezeu, ca energii ale Sale. Până ne hotărâm este bine să ne bucurăm de viața de formă echilibrată, cumpătată, calculată, măsurată în vorbire în gândire și în fapte, pe care ne-a dat-o Dumnezeu ca să cunoaștem ambele feluri de energii și cerești (duhovnicești) și pământești (materiale).
Pledoarie pentru adevăr
Dumnezeu este Tatăl Nostru, căci El ne-a dat toate energiile vii din noi și dacă nu ne-ar da El continuu energie vie din Sine Însuși, energiile pe care le avem noi în interiorul nostru, s-ar termina rapid.
Dumnezeu ne dă continuu energie vie dumnezeiască din Sine Însuși. Faptul că ne-a dăruit și energie fizică pământească, de formă grosieră, concentrată în sine, în infime particule energetice numite de toată lumea ”țărână” și de oamenii de știință numită ”atomi”, acest fapt arară că Dumnezeu a vrut să facă un înger pământesc care să aibă grijă de Creația Sa de la nivelul material al lumii, de la nivelul energiilor grosiere, concentrate în ele.
Știați că…?
Știați că Dumnezeu este în noi?
Știați că înclinarea noastră spre tot ceea ce este bine și necesar să facem, pentru binele nostru și al celor din jur, este semnul prezenței lui Dumnezeu în noi?
Știați că Dumnezeu este Cel Care ne ajută și ne împinge mereu înainte spre viitor, spre ziua de mâine, spre desăvârșirea noastră ca ființe cu adevărat umane, darnice, miloase și generoase, cu suflet cald și luminos, sfânt și frumos?
Dumnezeu este Tatăl Nostru
Dumnezeu este Tatăl Nostru, căci El ne-a dat viață din Sine Însuși, cu propria Sa Suflare Dumnezeiască.
De ce se adună în inima noastră toate energiile, ale apei, ale aerului și ale mineralelor din noi? Se adună pentru a se reîmprospăta…