Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)

Românii au împletit de-a lungul secolelor sărbătorile lor populare cu sărbătorile creștinești și le-au ținut și pe unele și pe altele, făcând din ele prilej de bucurie și de veselie.

Creștinii sărbătoresc în ziua de 24 iunie în fiecare an ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, cel mai mare proroc, cel care L-a arătat lumii pe Mesia, pe Mântuitorul lumii, cel care a văzut Duhul Sfânt cum s-a pogorât din cer, peste capul Domnului Iisus Hristos în momentul în care a intrat în apele Râului Iordan și L-a recunoscut ca ”Fiu al lui Dumnezeu”.

Oamenii cred că noaptea dinaintea sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este o noapte magică, în care cerurile se deschid și cele două lumi, lumea cerului și lumea pământului, comunică între ele în plan energetic, căci se simte pe pământ influența binefăcătoare a duhurilor bune, curate și sfinte, care se pogoară pe pământ în chip de Zâne, numite Sânziene, Drăgaice sau Iele. Sânzienele sunt zâne ale naturii. În noaptea aceasta natra se înviorează, florile pe câmpuri au mirosul mai puternic, plantele de leac își măresc proprietățile lor curative, multe plante înfloresc în noaptea aceasta, dar se petrec și minuni, se petrec și fapte ieșite din comun, care ne uimesc.

Circulă în zona Gorjului, în satele de la poalele Munților Parâng o poveste bătrânească despre un cioban care, fiind cu oile la păscut, a dormit în noaptea de Sânziene pe iarbă, sub o ferigă. Peste noapte, feriga a înflorit și și-a scuturat polenul peste el, iar dimineața ciobanul a început să înțeleagă graiul animalelor și gândurile oamenilor și a căpătat puteri miraculoase. Sunt multe minuni care se petrec în nopțile dinaintea praznicelor Sfântului Ioan Botezătorul, dar și pe tot parcursul acestor mari sărbători, trecute la loc de cinste în calendarele creștinilor.

Din bătrâni se povestește despre cântecele minunate care se aud în văzduh în această noapte magică. În zorii zilei de Sânziene, înainte ca soarele să strălucească puternic pe cer, bătrânele obișnuiau să culeagă plante de leac, având credința că după această noapte magică, puterea lor vindecătoare este foarte mare. Printre multele plante de câmp cu proprietăți miraculoase, pe care le culeg femeile bătrâne, dar și cele tinere, există una anume, care poartă numele acestei frumoase sărbători. Este vorba despre ”sânziene”, plante cu floricele mici galbene, care au petalele în formă de cruce și un miros puternic deosebit de plăcut.

Există obiceiul ca în ziua de Sânziene, tinerii să meargă pe câmp să culeagă flori, din care împletesc coronițe, pe care le poartă fetele pe cap. Este un moment potrivit prin care băieții își exprimă sentimentele față de fetele pe care le plac sau le iubesc, căci le culeg flori, iar unii dintre ei le împletesc și coronițe, pe care le pun pe capul lor. Dacă un băiat ți-a împletit cu mâinile lui o coroniță și ți-a pus-o pe cap, este clar că vrea să te ducă și la Sfântul altar și să te căsătorești cu el. În felul acesta pe vremuri băieții mai timizi reușeau să își exprime sentimentele față de fetele pe care și le doreau ca prietene sau chiar ca soții. Pe vremuri, în după amiaza zilei de Sânziene, tinerii, îmbrăcați în frumoasele noastre costume populare mergeau la hora satului și dansau, sub privirile pline de admirație ale bunicilor care stăteau pe margine și îi priveau. În multe zone ale țării încă se mai păstrează aceste obiceiuri. Deși nu mai sunt horele de altădată, în multe locuri din țară au loc frumoase serbări populare în Ziua de Sânziene, unde încă se mai pot vedea fete îmbrăcate în minunatele noastre costume populare, purtând coronițe pe cap.

Ziua de Naștere a Sfântului Ioan Botezătorul, este considerată o sărbătoare a iubirii, a bucuriei și a vieții. În multe locuri din țara noastră, unde la marginea satelor se află un râu, un lac sau marea, oamenii ies la scăldat. Există în popor credința că Sfântul Ioan Botezătorul face minuni, așa cum făcea și la Râul Iordan și oamenii care se iubesc și se scaldă împreună în această magică zi, vor rămâne definitiv împreună și se vor iubi toată viața.

Obiceiurile frumoase și tradițiile străvechi, care se păstrează de sute de ani, încep să dispară în zilele noastre chiar și din lumea satului și… este păcat, căci ele ne arată întotdeauna partea frumoasă a vieții noastre. Ele reprezintă tezaurul de neprețuit al folclorului românesc și ne caracterizează ca popor de sine stătător, care își are istoria lui proprie.