- Oricât de mult s-ar dezvolta știința tot nu va putea întrece ceea ce se spune în Sfintele Evanghelii. (Goette – unul dintre cei mai mari poeți ai omenirii)
- Kant îl lăuda pe un prieten al său care se ocupa cu tâlcuirea Sfintelor Scripturi, spunând despre el: Va găsi în Sfintele Scripturi adevărul cel mai înalt. (Immanuel Kant – cel mai mare filosof al lumii moderne)
- Alexandru cel Mare, Cezar, Carol cel Mare și eu am întemeiat mari împărății. Dar pe ce am sprijinit noi creațiunile spiritului nostru? Pe forță. Iisus Hristos singur a întemeiat Imperiul Său pe iubire. De aceea și azi milioane de oameni ar muri pentru El. (Napoleon Bonaparte – împăratul Franței)
- Evanghelia are o însușire ascunsă ceva care lucrează cu putere, o căldură care înrâurește asupra minții și pătrunde totodată și inima. Evanghelia nu este o carte a cărților, ci este o ființă vie cu activitate, cu o putere care învinge tot ce i se opune. Aici pe masă este această carte a cărților și nu voi obosi citind-o zilnic cu aceeași plăcere. Sufletul încântat de frumusețea evangheliilor nu-și mai aparține sieși. Dumnezeu se face stăpânul lui absolut. El îi dirijează gândurile și funcțiunile. El este al său. Ce dovadă de dumnezeirea lui Hristos”. (Napoleon Bonaparte – împăratul Franței – când se afla în exil)
- Pentru a face să se înțeleagă efectele funeste ale lipsei de acțiune și ale lenei Lessing a spus:
– Dacă Atotputernicul ținând într-o mână adevărul și în cealaltă căutarea Adevărului, mi-ar zice: alege. Eu I-aș zice: O Atotputernice păstrează adevărul pentru Tine și dă-mi mie căutarea adevărului care este mai bună pentru mine”. (Gotthold Lessing, scriitor și filozof german)
- Trăsăturile de bază ale acestui țăran român sunt: iubirea de pământ și de limbă, credința creștină și sărăcia. Cu iubirea de limbă și pământ țăranii și-au apărat țara. Cu credința creștină s-au apărat de puhoiul otoman, iar cu sărăcia s-au păzit de exploatarea prea nemiloasă. (Liviu Rebreanu, scriitor, dramaturg și academician român)
- Neamul românesc a fost cel mai liniștit din lume. În trecutul nostru, n-avem nici un război de cucerire, ci numai de apărare. (Liviu Rebreanu, scriitor, dramaturg și academician român)
- Erasmus de Rotterdam (umanist, teolog și filozof olandez), referindu-se la problema războiului și a păcii a spus:
– O mare problemă care zbuciuma lumea apuseană atunci ca și astăzi este aceea a războiului și a păcii. Iată câteva apeluri de o deosebită actualitate pentru ocrotirea și întărirea păcii:
1. Regilor mă adresez vouă de al căror semn depinde binele oamenilor, voi care întruchipați chipul regelui Hristos printre muritori, recunoașteți glasul regelui vostru care vă cheamă la pace.
2. Mă îndrept către voi preoți sfinți: explicați limpede cu toată sârguința pe care o aveți, că pacea e prea bineplăcută lui Dumnezeu.
3. Mă adresez vouă teologi: predicați evanghelia păcii, propovăduiți-o mereu cu glas înalt înaintea urechilor poporului.
4. Vă vorbesc vouă episcopi și alți dregători spirituali, fie ca prestigiul vostru să aibă puterea de a asigura pacea cu legături veșnice.
5. Mă adresez vouă tuturor care vă lăudați cu numele de creștini, uniți-vă într-un singur suflet în această problemă. Cea mai mare parte a poporului urăște războiul și se roagă pentru pace. Numai câțiva, puțini, al căror noroc nelegiuit vine din nenorocirea tuturor, doresc războiul.
Navigare în articole
Citate despre Crăciun→