Tsunami – definiție, cum se formează și exemple

Numele de tsunami îl poartă valurile uriașe, cu o putere de distrugere foarte mare, care sunt provocate de cutremurele puternice, de erupțiile vulcanice și de alunecările submarine.

Cuvântul „tsunami” provine din limba japoneză și are înțelesul de „valuri de port” (tsu=port, nami=val). Denumirea acestor uriașe valuri arată distrugerile pe care le produc ele pe țărmurile joase mai ales acolo unde există porturi și așezări omenești.

În timpul puternicelor cutremure suboceanice au loc prăbușiri bruște ale unor mari porțiuni de pe fundul oceanelor. Valurile provocate de aceste cutremure se pot propaga sub formă de unde energetice, prin apa oceanelor, la distanțe foarte mari, chiar și de mii de kilometri, producând pagube enorme pe țărmurile joase.

Cutremurul din 23 mai 1960, cu magnitudinea de 8,6 grade pe Scara Richter, care a avut loc în Chile, a provocat un val gigantic care a înaintat în interiorul uscatului, pe o distanță de jumătate de kilometru de la țărm și a produs distrugeri foarte mari, făcând și peste 1000 de victime omenești. Atât de mare a fost valul tsunami produs de acest cutremur, încât s-a resimțit și la peste 10 000 de kilometri distanță, tocmai în Insulele Hawaii și a produs și acolo distrugeri foarte mari și 62 de victime omenești.

Cele mai multe valuri tsunami se formează din cauza cutremurelor deosebit de puternice care au loc pe fundul oceanelor și produc o deplasare a unui volum foarte mare de apă. Când cutremurele au loc pe fundul oceanului, apa situată deasupra zonei în care s-a produs cutremurul, este deplasată din poziția ei de echilibru și se formează astfel valuri gigantice. Cele mai puternice cutremure, care produc umflături extinse ale fundului oceanic, sunt cele care provoacă deplasarea apei pe mari suprafețe și dau naștere uriașelor valuri numite tsunami.

Valurile de tsunami se deosebesc de valurile provocate de vânt sau de maree. Se deosebesc și de curenții oceanici, datorită marii lor lungimi de undă. În largul oceanului valurile tsunami nu au înălțime mare, doar de un metru, dar se întind pe lungimi foarte mari, chiar și de 100-200 de kilometri. Ele cresc în înălțime atunci când ajung în ape mai puțin adânci. La țărm, unde adâncimea apei este mică, aceste valuri se izbesc de fundul oceanului și se ridică foarte mult în înălțime, ajungând frecvent la 30 de metri. Un astfel de val nu se „sparge” ca un val obișnuit, ci crește rapid în intensitate. De aceea și distrugerile provocate sunt enorme.

Tsunami-urile pot apărea ca o serie de valuri foarte înalte care se succed într-o perioadă ce poate varia de la câteva minute, la câteva ore, în funcție de cât de puternice sunt cutremurele care le provoacă.

Sunt și valuri tsunami care nu sunt provocate de cutremure, ci de marile erupții vulcanice. Avem nenumărate exemple de tsunami provocate de mari erupții vulcanice, dar cel din 27 august 1883 când a erupt vulcanul Perbuatan din insula Krakatoa le întrece pe toate. Această insulă era alcătuită din trei conuri vulcanice. În urma erupției deosebit de puternice, s-au prăbușit toate conurile vulcanice și s-a produs un val uriaș de tip tsunami, care a provocat moartea a peste 36 000 de oameni pe țărmurile insulelor învecinate și a zguduit vapoarele ancorate în portul chilian Valparaiso, aflat la peste 20 000 de kilometri depărtare, fiind simțit și în Oceanul Atlantic.

Valurile tsunami provocate de alunecările submarine se simt doar pe plan local, însă pot atinge înălțimi enorme. Cel mai mare val de tsunami înregistrat vreodată în lume a fost produs de o uriașă alunecare de teren în Golful Lituya, din Alaska, în anul 1958 și a atins 524 de metri.

Deoarece valurile tsunami sunt provocate adesea de puternice cutremure subacvatice, se folosește adesea termenul de val maritim seismic, dacă ele sunt provocate de cutremure. Această denumire nu trebuie generalizată, căci afară de cutremure mai pot provoca astfel de valuri și erupțiile vulcanice și alunecările și chiar și ghețarii masivi care se prăbușesc în ocean. Multă vreme uriașele valuri tsunami au speriat lumea, fără să se cunoască din ce cauze se produc. Abia în secolul XX au început să fie cunoscute mai bine, dar totuși mai sunt încă multe necunoscute legate de aceste gigantice valuri. Pentru atenuarea efectelor valurilor de tip tsunami, s-au înființat sisteme de alertare a populației din zonele joase ale țărmurilor. În prezent funcționează un sistem modern de alertare, bazat pe date transmise cu ajutorul sateliților și se dă alarma din vreme în zonele țărmurilor joase, spre care se îndreaptă valurile de tip tsunami.