În jungla din Insula Noua Guinee există numeroase regiuni aflate în plină primitivitate, cu triburi ascunse în văi prăpăstioase sau în păduri de nepătruns.
Nu putem să nu ne mirăm de extraordinarul bun simț al unor băștinași din aceste regiuni, care dau dovadă de omenie la modul cel mai înalt. De exemplu, un băștinaș aflat singur în pădure la ora prânzului, își pregătește masa așternându-și mâncarea pe frunze de palmier, dar înainte de a se azeza să mănânce face un lucru foarte curios: strigă cât poate de tare, de câteva ori și cheamă la masă pe oricine s-ar afla în apropiere. Nemaipomenit! Nu se așează singur la masă până nu își face datoria, de a mai chema și pe altul aflat la ora mesei departe de casă.
Bineînțeles că dacă nu răspunde nimeni la chemarea sa, se așează singur la masă, dar acest obicei există și ”înapoiații aceștia”, din pădurile ecuatoriale, ar putea să ne dea nouă, ”popoarelor civilizate”, lecții de adevărată omenie.
Navigare în articole
Porcul furnicar – excelent săpător de vizuini. Curiozități și superlative.→