Sufletul omului se ridică rapid la viață de formă îngerească dacă Dumnezeu toarnă în el energie vie dumnezeiască din Sine Însuși. La rugămintea părinților noștri, la cererea lor insistentă, noi suntem ajutați de Dumnezeu și primim mai multă energie necesară creșterii și dezvoltării noastre ca ființe vii cu adevărat umane. Este bine să se roage pentru noi părinții noștri, dar cel mai bine este să se roage fiecare om, să se „conecteze” el direct la înalta rețea de energie Divină, care face parte din Sfera lui Dumnezeu, a Duhului Său cel Bun și Sfânt.
O picătură de apă vie, de energie sfântă dumnezeiască din Oceanul lui Dumnezeu, din Duhul Său cel Bun și Sfânt, dacă ne dăruiește și nouă Dumnezeu, este suficientă să activeze în noi toate energiile noastre lucrătoare: fizice trupești de formă musculară, psihice sufletești de formă intelectuală, și harice duhovnicești de formă sfântă. Ne vom ridica rapid la viață de formă superioară, la viață de formă îngerească, dacă ne ajută Dumnezeu și ne dă energie vie dumnezeiască din Sine.
Dacă vrem să intrăm în rândul lucrătorilor buni, așa cum avem nevoie să fim, atunci trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu, pentru că fără energiile Sale nu vom reuși niciodată să devenim ființe nemuritoare. Singura energie din lume care este veșnic vie, veșnic activă și inepuizabilă, este energia lui Dumnezeu.
Dacă lucrul pe care vrem noi să-l facem este cu adevărat bun și folositor și le va fi de folos mai multor oameni din jur, Dumnezeu ne poate da chiar și energie vie de formă harică duhovnicească din propriul Său Duh Dumnezeiesc. Cu o astfel de energie putem face adevărate minuni și putem deveni cei mai buni lucrători din lume.
O picătură cât de mică de energie vie dumnezeiască dacă ne dă Dumnezeu din propriul Său Duh Dumnezeiesc, căpătăm rapid puteri harice duhovnicești, la fel ca sfinții îngeri cerești. Vom face lucrurile și repede și bine și fără prea mare efort din partea noastră. Avem și noi energie „în noi” dar de formă fizică pământească, în chip de energie a noastră musculară trupească și ne putem folosi de ea, dar în acest caz efortul nostru este foarte mare. Dacă ne dă Dumnezeu energie vie dumnezeiască din Sine Însuși, atunci cu totul alt fel de puteri vom avea, căci „se unesc la lucru” absolut toate energiile din noi și trec toate rapid sub comanda energiilor sfinte care sunt trimise de Dumnezeu să ne ajute. Alt fel de lucruri vom face în astfel de condiții, dacă ne ajută Dumnezeu.
Noi, oamenii, noi energiile umane, am fost creați de Dumnezeu în mod special pentru a uni în noi energiile de jos pământești, concentrate în ele, cu energiile de sus, dumnezeiești, abia suflate de Dumnezeu din Sine și care sunt dilatate, sunt calde, luminoase, sfinte și nespus de frumoase. Dacă știm exact ce să facem cu energia din noi, și cu cea fizică de formă musculară și cu cea harică duhovnicească pe care ne-o dăruiește Dumnezeu la cererea noastră sau la cererea părinților noștri, Dumnezeu ne-o va reîmprospăta continuu. Va avea grijă să nu se termine din noi și să nu rămânem lipsiți de energie și neputincioși, incapabili să ne mai mișcăm.
Noi folosim energia și pentru a lucra și pentru a ne mișca și pentru a ne deplasa în spațiul din jur, dar și atunci când nu facem nimic și stăm pe loc, ne odihnim sau dormim, pentru că o folosim pentru respirație. Realitatea este că energia este marea noastră comoară cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Ne-a dăruit și energie fizică pământească în chip de trup material (corp fizic uman), dar ne-a dăruit și energie vie dumnezeiască din Sine Însuși (corp haric duhovnicesc). Din unirea lor, din întrepătrunderea, conlucrarea, comuniunea lor laolaltă în interiorul aceleiași ființe, din conviețuitoarea lor bazată pe relații de iubire frățească, pe bună înțelegere și ajutor reciproc, ia naștere la mijloc, între ele, o energie nouă, specifică omului, caracteristică lui și numai lui.
Omul este unica ființă vie din lume, de formă treimică, în care se unesc energii de jos pământești cu energii de sus dumnezeiești și într-adevăr se unesc în el, se sudează definitiv și așa rămân pe veci. Noi avem posibilitatea să ne păstrăm la infinit starea bună dată de Dumnezeu, cu condiția să avem grijă de noi să nu ni se strice alcătuirea bună pe care am primit-o chiar din prima clipă a vieții noastre ca ființe vii de natură umană (Facerea 2,7). Dacă ne păstrăm echilibrul energetic sufletesc hotărât de Dumnezeu ca fiind „cel mai bun pentru noi” și care este cel duhovnicesc, dilatat, cald, sfânt și luminos, nu este cel material, contractat, redus doar la nevoile noastre trupești, doar la partea noastră grosieră și grosolană, atunci avem toate șansele să trăim veșnic, căci ne asigură Dumnezeu toată energia necesară.
Dacă faptele noastre sunt plăcute lui Dumnezeu și ne mângâie cu sfintele și dumnezeieștile Sale Raze, ca semn că „este de acord” cu lucrurile pe care le facem noi pe pământul pe care stăm, înseamnă că noi am ajuns la acel nivel de cunoaștere și de înțelegere la care vrea să ajungem și deci… putem să intrăm în ceata îngerilor pământești.
Pentru noi cel mai important lucru este să știm să deschidem dialogul cu Dumnezeu rapid la nevoie, la greu, în situații dificile și să nu așteptăm să se termine energia din noi și să ajungem la „limita zero”. De o astfel de stare sufletească și trupească noi trebuie să ne ferim. Să avem mare grijă, să nu ajungem în asemenea hal de epuizare fizică trupească, psihică sufletească și harică duhovnicească. Nu vom ajunge într-o astfel de stare deplorabilă dacă avem grijă de noi, dacă ducem o viață echilibrată, fără excese de nici un fel și mai ales dacă ținem legătura cu Dumnezeu în mod constant, pe calea rugăciunilor noastre smerite.
Dacă suntem conștienți de această realitate, dacă simțim că Dumnezeu într-adevăr ne ajută și ne dă energie mai multă, la cererea noastră, înseamnă că am înțeles de ce toți sfinții Săi ne îndeamnă „să ne rugăm neîncetat”, să intrăm în dialog mintal, verbal, sentimental cu Dumnezeu și să ținem legătura cu El constant. Dacă am înțeles este bine. Dar nu-i suficient doar să înțelegem acest adevăr, ci trebuie să fim convinși că fără energia lui Dumnezeu nu este posibil să intrăm în rândul „celor vii”, activi și bine lucrători și să avem energie sfântă în noi. Aceasta este singura energie din lume, care este veșnic vie, veșnic activă, veșnic bine lucrătoare și ne trezește rapid din orice formă de somn.
Navigare în articole
Putem urca pe Scara Vieții la un nivel mai înalt→