Rugăciunea este bunul cel mai de preț

Rugăciunea este bunul nostru cel mai de preț, pentru că reprezintă convorbirea noastră cu Dumnezeu, ceea ce înseamnă că ne aflăm în comuniune și unire cu El. Tot sufletul nostru omenesc, întreaga noastră energie interioară, se luminează și se încălzește în momentul în care omul se adresează direct lui Dumnezeu. În astfel de momente în care sufletul omului face legătura cu Dumnezeu, se umple de energie divină de formă caldă, luminoasă și plină de har și se schimbă rapid întreaga lui alcătuire interioară. Acestea sunt momentele în care sufletul omului se umple de energie sfântă și i se luminează mintea, i se încălzește inima, i se trezește la lucru conștiința, duhul nostru conștient, rațional, simțitor și inteligent, de natură îngerească.

Dumnezeu a rânduit ca noi, oamenii, să ne ajutăm unii pe alții și să cooperăm, să conlucrăm, să ne unim eforturile fizice trupești, psihice sufletești și harice duhovnicești. Noi suntem înzestrați de Dumnezeu cu „triple puteri de lucru”: trupești de formă materială, sufletești de formă inteligentă și duhovnicești de formă sfântă. Dumnezeu vrea ca noi, oamenii, să ne unim eforturile la lucru și să ne ajutăm reciproc în momentele dificile ale vieții noastre și să nu fim egoiști, să nu fim nepăsători față de necazurile și problemele cu care se confruntă ceilalți oameni din jurul nostru.

Noi, oamenii, putem avea în interiorul nostru și un suflet care să fie „unit” cu Dumnezeu prin centrul lui, dar putem să avem în noi și un suflet care să fie „închis” în partea lui materială pământească, cea zidită din atomi, molecule și celule vii de formă umană. Există o deosebire enormă între un om care are sufletul legat de Dumnezeu prin centrul lui și circulă liber prin el energiile sfinte, cele de formă caldă, luminoasă și pline de har și un om care are sufletul „nelegat de Dumnezeu” și „închis” în partea lui materială pământească, cea zidită din atomi, molecule și celule vii de formă umană. Deosebirea este enormă! Diferența dintre astfel de oameni este atât de mare, încât ai impresia că unul este înger și slujitorul lui Dumnezeu, iar altul este un demon rău, o forță rea distructivă, asemenea forțelor rele ale pământului pe care stăm.

Pământul pe care stăm, acest gigantic colos de piatră are legile lui, dăruite de Dumnezeu, pentru a se echilibra și pentru a-și menține echilibrul stabil. Nu înțelegem noi rostul lor și ne speriem de vulcanii pământești de formă explozivă, de cutremurele care zguduie pământul din temelii, de uraganele care smulg copacii din rădăcini, distrug casele oamenilor și răstoarnă corăbiile cu care circulă ei pe mare. Nu înțelegem noi rostul legilor pământești și al forțelor lui interne care acționează din interiorul pământului pe care stăm și ne speriem de ele, dar ele își au rostul lor.

În funcție de felul în care ne achităm de „sarcinile” care ne revin, de poruncile pe care le îndeplinim, de lucrurile bune pe care le facem, de felul în care ne comportăm față de celelalte ființe vii din jurul nostru, noi vom primi „cununa ascultării de Dumnezeu” și a îndeplinirii poruncilor sfinte sau vom fi lăsați pe din afara Duhului Sfânt Dumnezeiesc, lipsiți de energie sfântă și de posibilitatea de a intra și noi în rândul lucrătorilor lui Dumnezeu.

Ca urmare a cererilor noastre adresate direct lui Dumnezeu noi putem primi energii sfinte care să ne ajute să facem într-adevăr lucruri bune și folositoare. Am fost creați de Dumnezeu în mod special pentru a deveni îngeri pământești, nicidecum animale. Dar atâta timp cât „doarme” conștiința noastră, duhul nostru conștient, rațional, simțitor și inteligent, de natură îngerească, există riscul să ne comportăm și noi la fel ca animalele. Există riscul să ne lăsăm conduși de „instincte” și de „impulsuri” de moment, fără să apelăm la „gândire”, la „logică”, la „rațiunea curată”, la „legătura noastră” normală și firească cu Dumnezeu. Acest risc există.

„Prin centrul nostru”, pe la nivelul nostru central-sufletesc, „circulă” energiile sfinte, care ne sunt dăruite de Dumnezeu din Sine Însuși să ne țină în viață, în speranța că ne vom trezi din somnul neștiinței și al necunoașterii lui Dumnezeu și… vom deschide Dialogul cu El în mod conștient, rațional, simțitor și inteligent. Dumnezeu vrea ca noi să ne umplem sufletul de energie sfântă, încât să se reverse și în afara noastră, în spațiul din jur, să se vadă ce suflet mare și frumos, cald, sfânt și luminos are omul. Dumnezeu ne așteaptă să ajungem la o astfel de stare sufletească. El are timp să ne aștepte chiar și la infinit. Dar noi avem tot atâta timp? Timpul nostru este limitat și depindem de felul energiilor din interiorul nostru.

Dacă am cere ajutor de la Dumnezeu, dacă am deschide dialogul cu El la nivelul nostru central-sufletesc, am descoperi că rugăciunea, într-adevăr este bunul nostru cel mai de preț și ne ajută să ne încărcăm sufletul cu energie sfântă. Când vorbim direct cu Dumnezeu în mod conștient, ne aflăm într-adevăr în „comuniune” și „unire” cu Domnul Dumnezeu Cuvântul, Luminătorul Universal și ajunge și la noi Lumina Sfântă.

Rugăciunea adevărată, Dialogul nostru conștient cu Dumnezeu, constituie „motivul” tuturor sfaturilor și al învățăturilor sfinte pe care le primim, dar și al poruncilor pe care ni le dă Dumnezeu, ca să le îndeplinim și să realizăm astfel lucruri bune și folositoare, de care să se bucure întreaga natură pământească existentă în jurul nostru. Știe Dumnezeu ce să-i dea de lucru la fiecare. Bineînțeles că toți cei cei care îndeplinesc porunci sfinte și ies din mâinile lor lucruri cu adevărat bune și folositoare, vor avea câștigul lor, căci Dumnezeu are grijă de toată lumea, să își primească fiecare lucrător „răsplata ce i se cuvine” potrivit lucrului pe care îl face.

Pentru noi rugăciunea reprezintă într-adevăr comuniune și unire cu Dumnezeu. Când ne vom da seama de această realitate, când vom începe să simțim că Dumnezeu Se află în noi, în interiorul nostru, la nivelul nostru central-sufletesc, ne vom rezerva timp mai mult să stăm de vorbă cu El. Vom face din rugăciune, lucrarea noastră de bază, neîntreruptă.

Rugăciunea nu se face la suprafață, ci în adâncul sufletului și nu se face doar la anumite ore, ci se face neîncetat, zi și noapte. Astfel Îl vom purta pe Dumnezeu în mintea noastră neîncetat, nu doar atunci când simțim noi că avem nevoie de ajutorul Său. Este bine să-i învățăm pe copiii noștri să stea de vorbă cu Dumnezeu de la cele mai fragede vârste. Să înalțe rugăciuni smerite și să-L roage pe Dumnezeu să-i ajute pe toți oamenii din jurul lor, părinți, rude, prieteni, vecini, conducătorii noștri, pe toată lumea. Așa este bine să se roage un om.

Dacă ne obișnuim să ne rugăm, să stăm de vorbă cu Dumnezeu, nu avem nevoie de învățăturile celor din jurul nostru, pentru că Dumnezeu Însuși ne luminează mintea, fără să mai fie nevoie de vreun mijlocitor. Dacă rugăciunea unui singur om are putere atât de mare, cu atât mai mult va avea putere rugăciunea mai multor oameni, care se adună laolaltă și se roagă în cor. De aceea este bine ca părinții să se roage împreună cu copiii lor, iar în zi de duminică, să se adune oamenii în biserici și să se roage în cor, la fel ca sfinții îngeri din cer. Toți cei care se roagă și își deschid sufletul spre Dumnezeu vor absorbi în ei energii sfinte din Duhul Sfânt Dumnezeiesc, care este atras de puterea rugăciunilor lor.