Foarfeca bălții – o plantă ferăstrău de o duritate uimitoare

Foarfeca bălții este o plantă acvatică plutitoare cu înfățișare de aloe, care ne impresionează prin frunzele ei lungi și zimțate, foarte tăioase, ca niște ferăstraie. Această plantă poate fi întâlnită în lacurile și bălțile din nordul Europei (Marea Britanie, Irlanda), în centrul Europei (Polonia), în nordul Asiei (Siberia) și în unele părți din America de Nord (S.U.A.). Crește și la noi în țară în multe bălți din Delta Dunării. Numele ei științific este de Stratiotes aloides și este considerată un ferăstrău vegetal de o duritate uimitoare.

Această plantă are înfățișarea unei tufe mici de forma unei rozete care poate ajunge până pe la 45 centimetri înălțime. Frunzele ei groase și alungite se aseamănă cu cele de agave și de aloe. Deși planta are frunze suculente și este bună de mâncat, atât păsările cât și peștii erbivori se feresc de ea din cauza zimților de pe marginile frunzelor, care se aseamănă cu dinții unui ferăstrău și sunt deosebit de periculoși. Orice animal care s-ar încumeta să muște din aceste frunze foarte suculente și pline de substanțe hrănitoare, se va răni. Tocmai de aceea noi, românii, o numim „Foarfeca bălții”, însă în țările din nordul Europei această plantă este cunoscută cu numele de „Soldatul de apă” deci „stratiotul”. Duritatea acestui ferăstrău vegetal ne uimește.

Explicația constă în faptul că frunzele acestei plante conțin aceeași substanță chimică „cremenea” la fel ca „pietrele-ferăstrău” de care se folosea omul primitiv. Această plantă absoarbe din pământ dioxid de siliciu și în interiorul ei ia naștere o varietate de rocă sedimentară silicioasă pe bază de calcedonie, numită cremene. Cremenea se concentrează pe marginea frunzelor și le face să fie dure și tăioase. În felul acesta planta dispune de un mijloc de apărare foarte eficace și se apără, căci propriile ei frunze lungi și lanceolate se transformă în niște teribile ferăstraie ascuțite, foarte dure și foarte rezistente.

Rădăcinile acestei plante sunt lungi și subțiri și se află sub apă. Ele ating lungimi mari comparativ cu partea de la suprafață a plantei, căci depășesc 1,50 metri. Planta poate pluti și liber pe apă purtată de vânt, dar de obicei se prinde în nămol. Pe timpul verii face niște flori albe și mici, doar cu trei petale și rămâne înflorită din luna iunie până în august. Florile masculine au aspect de ciorchine. Florile feminine sunt singuratice. În timpul iernii frunzele plantei devin moi și întreaga plantă se scufundă în apă unde iernează pe fundul bălții până primăvara când se face cald și revine din nou la suprafață.

Această plantă este comestibilă și în trecut ea a fost folosită în hrana oamenilor. A fost folosită și în medicina populară pentru vindecarea rănilor, mai ales cele provocate de armele confecționate din fier. Planta este bogată în flavonoide și prezintă interes pentru industria medicamentelor. Această plantă este o sursă importantă de produse naturale sau substanțe chimice numite fitochimice și joacă un rol important în medicamentele preventive și terapeutice. Compusul dominant din frunzele acestei plante este Luteolin-7-0-Hexozid-Glucuronidă.

Foarfeca bălții este considerată o plantă plutitoare exotică de o frumusețe aparte. Ea  este preferată ca plantă ornamentală pentru lacurile și iazurile din grădini și din parcuri, dar mulți o preferă și în marile acvarii. De aceea ea prezintă și interes comercial. Totuși trebuie să fim foarte atenți ce iazuri și lacuri le populăm cu această plantă pentru că se înmulțește foarte repede. În iazurile și lacurile în care crește foarfeca bălții nu este indicat înotul din cauză că poate tăia pielea omului și poate produce răni destul de grave. Nu degeaba au numit-o românii „foarfeca bălții”.