Giganticele nuci de cocos, aparțin unui neam de cocotieri care cresc doar în Insulele Maldive și Seychelles din Oceanul Indian. Multă vreme, în secolele trecute, s-a crezut că sunt fructe de mare, iar corăbierii spanioli le pescuiau din valurile oceanului și le vindeau la prețuri incredibil de mari. Corăbierii spanioli, făceau curse regulate spre insulele din sud-estul Asiei, de unde aduceau piper și alte mirodenii și aveau ocazia să pescuiască din apele Oceanului Indian aceste nuci gigantice. Ei le-au dat numele de „nuci de mare” și așa le-a rămas numele, chiar dacă ulterior s-a aflat adevărul despre aceste nuci, că nu sunt fructe de mare. Având credința că au puteri miraculoase, corăbierii le-au vândut multă vreme în Europa, iar oamenii plăteau pentru ele aur și pietre scumpe ca să le aibă. În prezent pot fi văzute în muzee, astfel de „relicte” care au impresionat lumea la vremea respectivă. Sunt expuse și la noi în țară, la Muzeul Grădinii Botanice din București.
Taina acestor nuci de mare plutitoare a fost dezlegată mult mai târziu, abia atunci când pe două dintre Insulele Seychelles s-a descoperit un neam de cocotieri înalți de 30 de metri, care aveau doar câteva frunze mari în vârf, dar erau împodobiți cu astfel de nuci de dimensiuni gigantice. Frunzele acestor cocotieri au dimensiuni foarte mari. Frecvent ajung la 10 metru lungime și 4-5 metri lățime, fiind considerate frunzele cele mai mari din lume. Ulterior s-a mai descoperit acest neam de cocotieri și în Insulele Maldive. Acești cocotieri au fost numiți după numele insulelor în care cresc și sunt cunoscuți cu numele de: Lodoicea seychellarum și Lodoicea maldivica. Acest fel de cocotieri cresc chiar pe țărmul pietros al insulelor, iar nucile lor când cad din pomi ajung cu ușurință să fie purtate de valuri și duse în largul Oceanului Indian.
Vestitele nuci de mare sunt de fapt fructele acestui neam de cocotieri. Impresionante prin dimensiunile lor gigantice au trezit interesul oamenilor. Cu un diametru de aproape jumătate de metru și o greutate de circa 25 de kilograme, aceste gigantice nuci dețin superlativul în categoria nucilor. Ele sunt considerate cele mai mari nuci din lume. Cea mai mare nucă de cocos cunoscută până în prezent, atingea 42 kilograme. Acestor nuci le trebuie aproape 10 ani ca să ajungă la maturitate și să atingă asemenea dimensiuni.
Nuca de cocos are un înveliș buretos de culoare verde. Fructul are în general doi lobi, dar pot fi și trei. În interiorul nucii se află lapte de cocos și 3 sâmburi foarte mari, care dețin superlativul de cele mai mari și cele mai grele semințe dintre toate plantele. Din învelișul unei astfel de semințe se pot face recipiente de apă de forma unor castroane naturale cu o capacitate de 6-7 litri. Chiar se fac astfel de produse artizanale și sunt deosebit de frumoase și foarte căutate. În interiorul seminței se află embrionul, care este o mică plăntuță de Lodoicea. Mica plăntuță închisă ermetic în interiorul nucii de cocos, poate pluti pe apa mării luni de zile căci are cu ce se hrăni. Ea poate fi considerată un „navigator solitar” care călătorește pe apele Oceanului Indian, uneori chiar și pe distanțe de 3000-4000 de kilometri.
Realitatea este că aceste nuci plutind pe ocean, dacă ajung la țărmul vreunei insule și sunt aruncate de valuri pe țărm, pot da naștere la alți cocotieri. Nucile sunt rezistente și pot pluti luni de zile pe apă, fără să se strice. O astfel de nucă plutitoare cu timpul se usucă în interiorul ei, iar laptele dinlăuntrul nucii se îngroașă treptat și se transformă într-un miez alb pufos și foarte ușor, care ajută nuca să plutească pe apă ca o frumoasă mingie verde, ca un fel de „geamandură naturală plutitoare”. Tocmai de aceea aceste nuci au trezit curiozitatea corăbierilor pe vremuri și le-au pescuit din ape. Când au tăiat nuca și au văzut ce „delicatesă” conține în ea și că miezul ei alb este foarte gustos și bogat în zahăr și grăsimi naturale, au considerat-o într-adevăr o comoară și au vândut-o la fel ca pe mirodeniile pe care le transportau. Și în prezent aceste nuci sunt foarte apreciate și foarte căutate pe piața turistică, dar sunt greu de obținut.
Navigare în articole
←Somonul: Instinctul incredibil al revenirii în locurile natale
Ziua Mondială a Apei – 22 martie→