Dacă noi rămânem fideli înaltului ideal pus în fața noastră de Dumnezeu, stăpânul Universului întreg și Tatăl tuturor energiilor vii și active de formă lucrătoare din el, mai devreme sau mai târziu vom descoperi că Dumnezeu este și Tatăl Nostru al energiilor umane. Dacă noi ne vom strădui să facem cele dorite și poruncite de Dumnezeu să se facă, în final, vom descoperi că, noi nu am fost niciodată singuri, ci Dumnezeu a fost împreună cu noi în permanență, dar la un nivel atât de subtil, încât noi nici nu L-am simțit că este în noi.
Dumnezeu este în centrul nostru, în inima noastră omenească. El este energia noastră de bază, energia noastră de sprijin la nevoie, la greu, în momentele dificile al vieții noastre. El ne dă viață. El ne dă lumină. El ne dă căldura dulce și plăcută a iubirii pe care o simțim în inimă față de tot ce este bun, curat și sfânt și este bine să facem. El ne trage înapoi de la ce este rău și dăunător pentru noi, de la tot ce ne strică alcătuirea bună dată de El, de la tot ce ne strică echilibrul energetic sufletesc hotărât de Dumnezeu ca fiind cel mai bun pentru noi.
Acesta este adevărul. Aceasta este realitatea. Dacă vrem să ne convingem, putem să deschidem Dialogul cu Dumnezeu, să vorbim cu El în gândul nostru, în mintea noastră, în inima noastră, în sufletul nostru, așa cum poate fiecare om, căci Dumnezeu este în noi și știe cum să se descopere dacă vrea. Știe cum să-l facă pe fiecare om să simtă prezența Sa.
Foarte mulți oameni, care au deschis dialogul cu Dumnezeu pe calea rugăciunilor lor smerite, au simțit cum se revarsă în ei râuri de energie sfântă și li s-a topit inima de atâta căldură dulce și plăcută. Le-a oferit Dumnezeu dovada de care aveau nevoie pentru a nu se mai îndoi niciodată de existența Sa.
Inima omului se poate topi de atâta căldură dulce și plăcută, dacă ne dă Dumnezeu prea multă energie vie din Sine. Dumnezeu ne vrea să devenim îngeri pământești, nu vrea să dispărem de pe pământ și ne va da doar atâta energie câtă avem noi nevoie să se dilate inimile noastre și să se reverse în afara lor, să iasă din starea de egoism și materialism, dar în rest să ne păstrăm alcătuirea.
Aceia dintre oameni care au deschis dialogul cu Dumnezeu și au trăit astfel de momente sublime, în care inimile lor s-au topit de iubire și s-au dilatat, s-au revărsat în afara lor, s-au convins definitiv că Dumnezeu este real și au mărturisit și celor din jur acest adevăr.
Sunt mulți oameni care, atunci când s-au rugat și au cerut ajutor de la Dumnezeu, au văzut Sfintele Raze Dumnezeiești ale Duhului Sfânt, cum se pogoară în ei și au simțit în inimi căldura lor dulce și plăcută, li s-au înmuiat rapid inimile și s-au topit de iubire, pe măsură ce se umpleau tot mai mult de duh sfânt.
Sunt mulți oameni care L-au văzut pe Hristos în chip de Lumină Vie Dumnezeiască și de Luminător al nostru, căci El într-adevăr vine la cei care-L cheamă și care vor să se îndrepte și să revină la normal. Dacă Îl chemăm insistent, dacă-I cerem ajutor, Hristos vine și ne luminează mintea, ne aprinde în inimi iubirea curată și sfântă, ne trezește la lucru conștiința, ca formă de gândire superioară de natură îngerească și ne creează cele mai bune condiții pentru a intra în rândul îngerilor Săi.
Ne vom face ucenicia la locul de muncă de mai târziu, căci înainte de a deveni îngerii pământului pe care stăm, trebuie să învățăm să fim oameni, să devenim umani, să devenim darnici, miloși și generoși, capabili să punem interesele celor din jur înaintea intereselor noastre personale. Trebuie să renunțăm la apucăturile noastre urâte și la obiceiurile rele pe care ni le-am căpătat și să revenim la normal, la starea cea bună, pe care ne-a dat-o Dumnezeu încă de la începutul vieții noastre. Avem nevoie să ne folosim energia din noi în cel mai bun mod posibil, exact așa cum vrea Dumnezeu și ne învață Fiul Său, Luminătorul Universal, Fiul Soarelui Veșnic Viu. Acestea sunt adevăruri ce trebuie cunoscute de toți oamenii, nu numai de unii dintre noi.
Navigare în articole
Sfântul Grigorie Decapolitul face minuni→