Albina, simbolul hărniciei, ne oferă lecții de viață și beneficii enorme

Albina, simbolul hărniciei, dovedește calități care o situează printre cele mai importante specii biologice de pe Pământ. Biosfera, întregul înveliș de viețuitoare al planetei noastre, are de câștigat enorm datorită albinelor. Dacă florile copacilor se transformă în roade bune și avem multe fructe să ne hrănim atât noi cât și animalele, dacă avem miere pe mesele noastre, cel mai dulce și plăcut aliment, toate acestea le datorăm în cea mai mare parte albinelor, care fac polenizarea florilor. Albinele sunt insecte polenizatoare și sunt răspândite pe toată suprafața pământului, cu excepția Antarcticii și a zonelor muntoase foarte înalte.

Albina este o insectă mică cu corp alungit de culoare brună cu dungi galben-verzui. La cap albina are antene și aparatul bucal. Antenele o ajută la miros, pipăit și gust, iar aparatul bucal este adaptat pentru supt și lins, căci albina suge cu ajutorul trompei, linge nectarul florilor iar cu ajutorul mandibulelor construiește fagurii. Albina are două perechi de aripi așezate lateral în partea superioară a toracelui și poate zbura cu viteze de până la 25 Km/oră, ceea ce înseamnă că bate din aripi foarte repede, aproape de 200 de ori/secundă. Albina are 6 piciorușe mici, articulate și pline de peri, cu ajutorul cărora transportă polenul. În partea dorsală a abdomenului, albinele lucrătoare au punga cu venin și acul cu care înțeapă iar matca (regina) are organele de reproducere.

Deosebit de interesant este faptul că organele de reproducere ale mătcii sunt asemănătoare cu ale femeii, fiind alcătuite tot din: vagin, două ovare, două tuburi ovariene asemănătoare trompelor feminine, care se unesc într-un tub pe unde trec ovulele (ouăle). În abdomen albinele au glande speciale care produc ceara din care fac fagurii. Pe toată suprafața abdomenului albina are o sumedenie de peri cu rol protector, senzitiv, dar și cu rol de colectare a polenului din flori.

În stare sălbatică albinele trăiesc în scorburile copacilor iar în stare domestică trăiesc în stupi. Din vechi timpuri oamenii cresc albine pentru produsele pe care ni le oferă: miere, polen, propolis, lăptișor de matcă, ceară și venin de albine folosit în medicină. La noi în țară, apicultorii cresc specia domestică de albine melifere întâlnită în toată Europa.

În fiecare stup trăiește o singură familie de albine, numită roi. Familia de albine este formată din: matcă (regina), albinele lucrătoare și trântorii. Albinele lucrătoare sunt cele mai multe și pot ajunge vara la 40 000-60 000. Trântorii sunt doar câteva sute, iar matca este una singură. Albinele lucrătoare sunt de trei feluri: doicile care au grijă de larve, albinele lucrătoare care lucrează în afara stupului și sunt culegătoare de nectar, polen și propolis și albinele lucrătoare care lucrează în interiorul stupului și ajută la obținerea mierii.

Procesul de transformare a nectarului în miere este îndelungat și necesită multă muncă din partea albinelor. După ce albinele culegătoare adună nectarul din flori (vezi imaginea) și transportându-l în gușa lor îl aduc la stup, alte albine preiau nectarul și îl pun în celulele din faguri. Alte albine îl mută din celulă în celulă, transportându-l în gușa lor și amestecându-l astfel cu saliva lor. Când mierea s-a format, albinele căpăcesc celulele din faguri acoperindu-le cu ceară și în felul acesta mierea se poate păstra timp îndelungat. Albinele depun un efort foarte mare pentru ca fiecare stup să producă circa 20-30 kg. de miere pe an. Ele produc de 2-3 ori mai multă miere decât le trebuie pentru hrana lor. Apicultorii pot recolta o parte din miere și știu câtă să le lase și lor.

Trântorii sunt masculii stupului și au doar funcții de reproducere. Ei se împerechează cu matca, ea fiind singura albină din stup care are organe de reproducere și care depune cam 1500-2000 de ouă pe zi. Din ouă ies toate felurile de albine. Înseamnă că matca este mama tuturor albinelor din stup, iar ele sunt surori. O adevărată familie.

Albinele lucrătoare care sunt culegătoare asigură hrana întregului stup. Ele zboară din floare în floare și culeg nectarul florilor, polenul și propolisul, dar au o durată scurtă de viață și trăiesc cel mult 30 de zile, pentru că zborul este obositor și parcurg drumuri lungi în fiecare zi. La un singur zbor ele vizitează între 50-100 de flori și fac zilnic mai multe zboruri pe o rază de circa 3 kilometri în jurul stupului. Albinele culegătoare în timpul zborului comunică între ele prin intermediul dansului și își transmit informații despre sursele de hrană sau despre eventualele pericole. Au un mod foarte interesant prin care își ating antenele și se înțeleg între ele. La fel fac și în stup, își ating antenele și comunică între ele. Întreaga activitate în stup este foarte bine organizată. Fiecare grup de albine are de îndeplinit sarcini precise și fiecare albină știe ce are de făcut. Armonia, hărnicia, organizarea perfectă a întregii familii de albine, faptul că muncesc fără odihnă din zori și până în seară și își dau viața pentru apărarea stupului, toate acestea ne uimesc și ne fac să le admirăm.

Albinele sunt inteligente, simt realitatea înconjurătoare, se anunță între ele, se apără în comun, știu să își apere stupul într-un mod care ne uimește. Există și animale care se încumetă să intre în stupul albinelor, iar printre ele se numără unele specii de șoareci și fluturii nocturni.

Când pătrunde în stupul lor un dușman, comportamentul albinelor este vrednic de admirat. Există albine care păzesc stupul și dau alarma rapid. Sute de albine lucrătoare se năpustesc asupra intrusului și îl înțeapă. Albinele își apără cu strășnicie stupul. Acul lor veninos este folosit împotriva dușmanului, dar le costă viața. Când albina înțeapă, moare și ea, căci odată cu acul se rupe și o parte din tubul digestiv. După ce dușmanul este amețit de veninul înțepăturilor lor, albinele îl învelesc într-un strat de ceară sub care animalul, chiar dacă s-ar trezi din amețeală și ar înțelege pericolul care îl amenință, ar fi condamnat la moarte prin sufocare sub stratul gros de ceară care-l acoperă și îl transformă într-o ”mumie”.

Dacă prădătorul este de dimensiuni mai mici, albinele îl rostogolesc afară din stup. O albină poate deplasa greutăți pe o suprafață plană, de 20 de ori mai mari decât propria ei greutate (un cal poate doar cât e propria lui greutate). Dacă prădătorul este prea mare și prea greu pentru puterile albinelor, este lăsat în stup, dar este acoperit de un strat foarte gros de ceară, ca sub un astfel de înveliș de protecție să nu existe pericolul declanșării vreunei epidemii în stupul lor. Este clar că albinele sunt foarte inteligente și știu să găsească soluții pentru orice fel de situații cu care se confruntă.

Iarna este mai greu pentru ele, căci fiind frig afară se adună grămadă în stup în jurul mătcii, pe care toate o protejează și alcătuiesc astfel un ghem de iernare deasupra fagurilor cu miere și își țin de cald una alteia. Din când în când își schimbă locul între ele, pentru ca cele de la margine să nu înghețe de frig. Au într-adevăr grijă unele față de altele și ne uimesc prin comportamentul lor. Ne pot oferi și nouă lecții de viață în multe privințe. Hărnicia lor este proverbială, iar oamenii le-au luat ca ”model de comparație”. Se afirmă uneori despre câte un om că este harnic ca o albină, ceea ce înseamnă că acel om muncește toată ziua, din zori și până în seară, fără să facă vreo pauză, exact ca o albină. Le admirăm și le iubim. Putem învăța multe de la albine, despre munca grea, despre grija față de ceilalți din familie, despre asumarea responsabilităților și despre buna organizare a muncii, despre faptul că fiecare membru al familiei se achită cu conștiinciozitate de sarcinile ce-i revin și pentru că își dau viața pentru apărarea stupului și a familiei lor. Albinele ne inspiră prin hărnicia lor, prin munca asiduă pe care o fac. Le admirăm și le dăm ca exemplu copiilor noștri. Avem o sumedenie de povești cu albinuțe harnice și copiii noștri le îndrăgesc. Din tot regnul animal, albinele sunt singura specie care aduc mari beneficii mediului fără a face rău nimănui, nici plantelor, nici animalelor și nici oamenilor.