Dacă există pe globul nostru pământesc o creatură unică și foarte ciudată, plină de curiozități, o adevărată enigmă, aceasta este cu siguranță căluțul de mare. Acesta poate fi întâlnit în apele puțin adânci din lungul țărmului european al Oceanului Atlantic, în toată zona temperată și subtropicală.
Căluțul de mare (Hippocampus guttulatus) este un pește mic de 5-30 cm. lungime, cu corpul alungit și subțire și o coadă foarte ciudată. Coada lui nu se termină cu o înotătoare, ca la alți pești, ci este rotunjită și răsucită, deoarece se folosește de ea pentru a se agăța de alge și de ierburile de mare. Înotătoarele lui sunt pe spate ca niște aripioare. Capul, așezat în unghi drept față de corp, este asemănător cu al calului și de aici îi vine și numele de „căluț”. Botul este la fel ca al calului, doar că este mai lung, ca un fel de trompă de care se folosește pentru a mânca. Pentru că nu își poate întoarce capul, are ochi care pot privi în același timp în direcții diferite.
Căluțul de mare are corpul acoperit cu plăci osoase, asemenea unei armuri osoase care-l protejează și îl ajută să nu fie atacat de dușmani. Femela are corpul acoperit în întregime cu astfel de plăci osoase. Masculul însă are o parte a corpului lipsită de plăci osoase și acesta este partea inferioară a abdomenului, unde are un fel de buzunar în pielea lui, o pungă incubatoare, asemănătoare marsupiului cangurilor. În această pungă el ține ouăle din care ies pui. Iată un mascul care clocește ouă și naște pui.
Căluții de mare pot avea culori diferite, în funcție de specie. Majoritatea sunt cafenii roșcați sau brun-negricioși, însă își pot schimba culoarea asemenea cameleonului și se pot adapta mediului înconjurător, pentru a nu fi observați de dușmani. Trăiesc printre tufele de iarbă de mare și printre alge, cu care se și hrănesc. Mai mănâncă și crustacee mici și larve. Căluțul de mare nu are stomac. Alimentele sunt absorbite imediat și reziduurile sunt eliminate, așa că el are nevoie să se hrănească aproape continuu. Este singurul pește care înoată în poziție verticală și nu orizontală. Ciudat! Dar cel mai ciudat la acest pește este felul în care se reproduce.
Căluții de mare sunt animale monogame. Familia odată formată, rămân împreună pe viață. Se înmulțesc prin ouă (icre). Femela își depune ouăle în buzunarul masculului, în acea pungă incubatoare pe care o are în partea inferioară a abdomenului. Ea poate depune până la 600 de ouă pe parcursul a câteva zile. Pe măsură ce femela depune ouăle, masculul le fecundează, iar apoi le clocește timp de 4 săptămâni. Le poartă în punga lui incubatoare. El naște puii, nu femela.
Punga incubatoare este căptușită în interiorul ei cu o sumedenie de vase de sânge care hrănesc ouăle. Pe măsură ce embrionii ies din ouă și încep să crească, punga se umflă, iar masculul are abdomenul mai umflat. Se vede că ”este însărcinat” și va naște în curând. Când puii au crescut, nașterea are loc prin contracții musculare. Masculul își încordează mușchii abdomenului și expulzează puii afară din punga incubatoare. La naștere puii au doar câțiva milimetri și încep să înoate imediat. Nu necesită îngrijiri din partea părinților, pentru că deși sunt mici sunt uimitor de puternici și devin autonomi foarte repede.
Căluțul de mare este un animal foarte ciudat. Este pește, dar nu se aseamănă cu peștii. Este o creatură unică. Este atât de plin de curiozități încât nu poate fi găsit un animal care să se asemene cu el. Nu se poate explica cum a apărut căluțul de mare pe Pământ, pentru că nu există nici o legătură între el și orice altă formă de viață. Este unic. Este o minune a naturii. Iată un animal care contrazice evoluția, căci nu se aseamănă cu nici un alt animal. Nu se poate spune despre el că a evoluat, ci doar că așa a fost el creat de Creatorul Divin. Mulți biologi sunt de părere că acest animal face parte dintr-o categorie aparte, unică, asemănătoare cu cea a ornitorincului, în ceea ce privește evoluția, tocmai prin faptul că nu poate fi legat de alte animale din care să se demonstreze că ar fi evoluat. Căluțul de mare, pentru frumusețea și unicitatea lui, este unul dintre peștii cei mai căutați pentru acvarii. Este o adevărată încântare să-i privești cum înoată și își împletesc cozile câte doi sau se prind de ierburile de pe fundul acvariului. În unele țări căluții de mare sunt pescuiți, uscați și oferiți turiștilor ca suveniruri.
Navigare în articole
Porcul furnicar – excelent săpător de vizuini. Curiozități și superlative.→