Chira arctică, pasărea migratoare cu cea mai lungă migrație

Chira arctică (Sterna paradisaea) este o pasăre migratoare tipică întâlnită în regiunile arctice din Europa, Asia și America de Nord. Se cunosc 39 de specii de chire, dar dintre toate cea care deține recordul mondial la distanțele incredibil de mari parcurse în timpul migrației, este chira arctică. Această pasăre este campioana migrației, pentru că traversează Pământul parcurgând în zbor 70 000 de kilometrii, din Nordul îndepărtat până în Antarctica și înapoi, în fiecare an!

Chira arctică este o pasăre călătoare care ne uimește. Având un corp suplu și ușor care abia atinge greutatea de 100 de grame și lungimea de cel mult 40 centimetri, dispunând de o anvergură a aripilor de 75 centimetri, ea este o foarte bună zburătoare. Cu ciocul ei mare și puternic de culoare roșie și coada bifurcată exact ca la rândunici, cu penajul alb și puțin cenușiu pe aripi, având pe cap o pată neagră ca o șapcă, această pasăre poate fi recunoscută foarte ușor.

Chira arctică trăiește în colonii mari, ca să se poată apăra mai bine și își face cuibul apropiat de celelalte cuiburi, direct pe sol, printre pietre sau pe stânci. Preferă zonele mai reci și îndepărtate, unde nu ajung nici urșii polari, nici vulpile, nici oamenii. Dacă totuși se apropie vreun intrus de cuiburile lor, se reped toate și îl lovesc în cap cu ciocurile lor puternice, până ce amețit de atâtea lovituri, prădătorul renunță și fuge din zona lor.

Chirele se hrănesc cu peștișori mici, iar pentru a-i prinde plonjează în apă după ei, dar adună și de pe țărm crabi și moluște.

În zonele reci cu climă polară, jumătate de an este lumină și este ziua polară, pentru că Polul Nord este luminat continuu de Soare. Cealaltă jumătate de an este întuneric și este noaptea polară, când Polul Nord se află în umbra Pământului, iar razele Soarelui nu ajung până la el. Aceasta se întâmplă din cauză că Axa Pământului este înclinată, iar cele două emisfere nu sunt nici luminate și nici încălzite în mod egal. În decursul unui an Pământul își expune spre Soare când mai mult o emisferă și mai puțin pe cealaltă, când invers.

În jumătatea de an când este expusă spre Soare emisfera nordică, atunci este vara boreală. Atunci este și ziua polară și renumitele ”nopți albe”, căci zona Polului Nord este luminată continuu 24 de ore din 24, iar chirele au tot timpul să pescuiască și să își crească puii. Peste jumătate de an, în emisfera nordică, anotimpurile se schimbă și este iarna boreală. Polului Nord intră în umbra Pământului și întunericul se întinde peste toată regiunea, dar și temperaturile scad și ghețurile devin atotstăpânitoare. Toate animalele migrează spre sud, spre locuri favorabile vieții. Chirele arctice pleacă și ele. Ele migrează tocmai în cealaltă emisferă a globului, tocmai în Antarctica, pentru că acolo condițiile sunt asemănătoare cu cele cu care sunt ele obișnuite. În zona Polului Sud, este ziuă timp de jumătate de an, când este noapte în zona Polului Nord, iar chirele rămân în această zonă până ce se schimbă din nou anotimpurile. După jumătate de an, când este din nou ziua polară în zona rece din nordul Pământului, chirele se întorc acasă, în ținuturile lor de baștină și fac aceste călătorii an de an, la schimbarea anotimpurilor, străbătând distanțe incredibil de mari și obositoare. Iată niște păsări iubitoare de lumină.

Chirele simt când ziua polară se apropie de sfârșit și se pregătesc de plecare în lungul lor zbor migrator, spre cealaltă zonă rece a globului. Pleacă toată colonia odată și rămân împreună pe tot parcursul zborului. Nici o altă pasăre și nici un alt animal de pe glob nu parcurge un drum migrator atât de lung. Migrația lor este unică. Parcurg aproape 70 000 de kilometrii, dus și întors, în Antarctica și înapoi, căci revin peste jumătate de an în locurile în care s-au născut și își păstrează zona lor de cuibărit, unde își vor crește și ele puii lor.

Foarte curios este faptul că zborul lor migrator nu este drept, în lungul meridianelor, așa cum ar fi de așteptat să fie, ci este șerpuit. Chirele arctice urmează configurația țărmurilor și caută ”briza oceanului” și vânturile favorabile, care să le ajute să planeze în zbor (vezi imaginea) și să bată din aripi cât mai puțin. În felul acesta se mai odihnesc și ele în zbor și reușesc să își economisească energia, pentru a putea rezista la un drum atât de lung. Cu ajutorul detectoarelor moderne prin satelit, s-a observat călătoria lor, traseul și distanțele parcurse. Bineînțeles că au locurile lor de escală, unde se găsește hrană marină din abundență, dar nu stau decât atât cât este necesar și își continuă zborul lor mai departe, spre sud, spre Cercul Polar. Acolo le așteaptă ziua polară, care durează șase luni, iar spre sfârșitul ei se vor întoarce în emisfera nordică, în locurile natale. Instinctul le aduce înapoi pentru a da naștere puilor lor.

Păsările tinere, ating maturitatea sexuală în cel de al treilea an de viață. Ajunse la locurile lor natale, după lungul drum al migrației, își caută pereche și vor rămâne împreună toată viața.

Masculii fac curte femelelor tinere, care au ajuns și ele la vârsta maturității sexuale. Au loc zboruri de paradă în care masculii își arată abilitățile lor prinzând peștișori și oferindu-i celor cărora le fac curte. Odată perechea formată, ei vor rămâne împreună definitiv și își fac cuibul în care femela va depune două ouă. Clocesc amândoi, își apără ouăle amândoi, își cresc puii amândoi. Migrează împreună și ei și puii lor și se întorc împreună la vechile lor cuiburi, dar fără să mai repete ceremonialul împerecherii de la început. Aceste păsări când clocesc sunt vulnerabile, căci pot fi atacate. Dacă trece vreun prădător prin zona lor se reped amândoi să apere ouăle și din acest motiv clocitul poate dura cu câteva zile mai mult. De obicei clocitul durează 22-27 de zile și ies doi pui pufoși și drăgălași, care în două trei zile încep să iasă din cuib, dar nu se îndepărtează prea mult. Abia după trei săptămâni încep să zboare și își însoțesc părinții la scufundări în apă și la prinsul peștelui. După o lună pot face și ei zboruri lungi.

Chira arctică este o pasăre frumoasă, elegantă, considerată un simbol al întoarcerii la cuib. Aceste păsări vin acasă, la cuibul lor și nu își petrec noaptea pe mare, chiar dacă în zonele în care trăiesc ele sunt renumitele ”nopți albe”, când se poate pescui și noaptea. Pe vremuri navigatorii le luau ca ghid, căci erau siguri că urmărindu-le vor ajunge pe uscat.

Chira este un simbol al călătoriilor și al călătorilor, căci în timpul migrației traversează tot Pământul de la nord la sud, de la un pol la altul, de la vara boreală, la vara australă. Aceste păsări au cea mai lungă migrație cunoscută în regnul animal, dar și cea mai dură și cea mai obositoare, în care capacitățile lor fizice sunt puse la grea încercare. Nici o altă pasăre nu ajunge vreodată să însumeze distanțele incredibil de mari pe care chira arctică le parcurge în timpul vieții ei. Este pasărea cu cea mai lungă migrație din tot regnul animal. Ea parcurge peste 2 milioane de kilometri, ceea ce înseamnă cam de 3 ori distanța dintre Pământ și Lună.

Iată o pasăre ale cărei capacități aeriene lasă o amprentă puternică în istoria naturală a planetei noastre. Chira arctică ne uimește prin preferințele ei pentru zonele de dincolo de Cercul Polar, unde este frig și condițiile de viață sunt mult mai dificile. Agilitatea și eleganța acestei păsări, rezistența ei la călătorii atât de lungi și obositoare, felul în care știe să valorifice la maxim vânturile favorabile, au trezit uimirea dar și admirația oamenilor. Chira arctică rămâne o pasăre unică și vrednică de Cartea Recordurilor.