Cine este Tatăl Nostru și ai cui fii suntem?

În limbajul curent dar și conceptual prin “credință” înțelegem relația noastră directă și personală cu Dumnezeu, Creatorul Suprem, Dătătorul de viață, de energie vie dumnezeiască. Noi tindem spre infinit, spre “unirea” noastră totală cu Dumnezeu, căci este Tatăl Nostru. Dumnezeu ne-a dat viață cu propria Sa Suflare Dumnezeiască de formă treimică și ne-a dăruit posibilitatea de a-i deveni fii. Noi avem posibilitatea să devenim fiii lui Dumnezeu, să devenim îngeri sfinți, cu suflete mari și frumoase, calde sfinte și luminoase. Pentru a ajunge la o astfel de performanță a desăvârșirii noastre, avem nevoie să ne conducă Dumnezeu prin viață, pe drumul care ne duce la “asemănarea cu El”.

Noi nu știm cum arată Dumnezeu la înfățișare, nu știm cum este El, așa că nu ne putem conduce singuri prin viață pentru a ajunge la “asemenea cu Dumnezeu”. De aceea avem nevoie continuu să ne ajute Dumnezeu și să ne spună El ce să facem, să ne lumineze mintea, să ne trezească la lucrul cel bun conștiința și să ne toarne în inimi energie vie dumnezeiască din Sine Însuși.

Dacă Dumnezeu ne ajută și toarnă în noi energie vie dumnezeiască din Sine Însuși, iar noi suntem ascultători și facem exact ce ne învață, bineînțeles că lucrurile care vor ieși din mâinile noastre vor fi foarte bune și mult folositoare celor din jur, iar cuvintele noastre vor fi pline de înțelepciune și vor fi considerate sfaturi și învățături bune de către semenii noștri. În felul acesta noi „vom crește” lin și domol, puțin câte puțin, în fiecare zi petrecută de noi pe Pământul pe care ne naștem și „vom acumula” în noi energie sfântă dumnezeiască direct din Bunul și Sfântul Duh Dumnezeiesc. Astfel ne vom umple și noi treptat de duh sfânt, de energie vie din Duhul lui Dumnezeu și ne vom transforma lin și domol în ființe bune la suflet, darnice, miloase și binevoitoare, deschise spre întrajutorare și cooperare cu cei din jur.

În felul acesta noi vom avea o creștere armonioasă, proporțională și frumoasă, exact așa cum ne vrea Dumnezeu. Vom deveni ființe vii de formă treimică: pământești, cerești și dumnezeiești. Așa vrea Dumnezeu să fie omul, o ființă echilibrată de formă treimică, dar „deschis” continuu spre Dumnezeu prin interiorul Său. Dacă noi avem sufletul deschis continuu spre Dumnezeu prin centrul nostru, pe la nivelul nostru central-sufletesc, vor putea circula liber prin noi energiile sfinte, din Duhul lui Dumnezeu, cele care ne alimentează mintea, inima, conștiința și trupul nostru material pământesc, cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, căci acestea sunt cele PATRU MARI PUTERI DE LUCRU ale omului.

Spre aceste patru mari puteri de lucru ale noastre se îndreaptă câte un braț al Râului Sfânt ce vine la noi din Eden (Facerea 2,10). În felul acesta beneficiază de ajutorul lui Dumnezeu, mintea, inima, conștiința și trupul nostru material. În felul acesta ajung la noi: Sfânta Lumină a Înțelepciunii Divine a Fiului lui Dumnezeu, dar și Căldura dulce și plăcută a Iubirii lui Dumnezeu Tatăl Creatorul Suprem, Dătătorul de viață și bineînțeles că ajunge la noi și Harul Creator al Duhului Sfânt Dumnezeiesc, de care are nevoie orice om, ca să se poată ridica la calitatea de „bun lucrător” al Pământului pe care stă.

Noi suntem lucrătorii cei buni ai Pământului pe care ne aflăm, dar suntem în același timp și paznicii Creației Dumnezeiești de la suprafața lui. Noi suntem îngerii lui Dumnezeu cei pământești. Noi avem grijă de Creația lui Dumnezeu, de ”lumea vie” a Pământului pe care ne aflăm: de plantele și animalele din jurul nostru. Aceasta este misiunea noastră. Acesta este lucrul pe care-l avem noi de făcut pe Pământul pe care ne aflăm.

Dacă lui Dumnezeu Îi va plăcea felul în care lucrăm ne va opri “definitiv” în Împărăția Sa, a Duhului Său Dumnezeiesc, în Sfera Sa, în Câmpul Său Dumnezeiesc și ne va ridica la calitatea de “îngeri permanenți”. Dacă nu-I va plăcea ce facem noi pe Pământul pe care ne aflăm, ne va lăsa să facem ce vrem, să facem ce ne place nouă, căci vom rămâne aici definitiv, pe acest Pământ pe care ne aflăm în prezent, ca ”energii ale lui” de formă fizică pământească, pentru că ne aflăm în sfera lui de atracție gravitațională. S-ar părea că ne place aici și nu vrem să renunțăm la acest fel de viață. Suntem în stare să sacrificăm totul pentru doar câteva zile trăite în plus, la acest nivel material al lumii, în acest câmp energetic pământesc. Nu ne place să stăm în Sfera lui Dumnezeu, în Câmpul Său, căci nu vrem să fim sfinți și nici nu ne străduim să facem lucrurile așa cum le vrea Dumnezeu și cum ne învață Fiul Său să le facem. Ne luăm mereu după celelalte ființe din jurul nostru, care ni se par nouă mai inteligente și facem ceea ce vedem că fac ele. Admirăm oamenii inteligenți și ne străduim să ne asemănăm lor, în loc să ne străduim să ne asemănăm lui Dumnezeu.

Inteligența este o calitate, dar ea este doar treapta de mijloc, a sufletului omenesc. Noi avem nevoie să urcăm cel puțin cu o treaptă mai sus, la treapta înțelepciunii. Treapta înțelepciunii mai este numită și treapta discernământului, la care ajung ființele inteligente ajunse la maturitate, la vârsta adultă, la care intră în câmpul muncii și încep să se deschidă în “ambele” lor părți: și spre Dumnezeul Atotputernic și Bun, care le-a dat viață și spre lumea din jurul lor, în mijlocul cărora se află ele și pe care vrea Dumnezeu să le ajute. Ființele inteligente trebuie să le ajute pe cele mai puțin inteligente să se lumineze și ele, să poată să facă și ele lucruri bune care le ajută să meargă pe drumul vieții.

De felul cum vom lucra noi, oamenii, pe Pământul pe care ne aflăm, de felul în care vom înțelege noi să colaborăm, să cooperăm noi între noi, pentru ca toți oamenii să se ridice la un nivel cât mai superior, depinde felul energiilor care vor circula prin noi. De felul în care noi ne aducem „aportul” la progresul omenirii, la înaintarea omului spre viitor, spre o viață mai bună, mai curată mai pură, mai aproape de asemănarea noastră cu Dumnezeu, depinde RĂSPLATA pe care o vom primi noi chiar de la Dumnezeu. Depinde felul energiei pe care o vom câștiga noi la sfârșitul acestei “prime forme de viață” pe care ne-a dat-o Dumnezeu “de probă” ca să vadă ce facem noi cu energia Sa dacă ne-o dă.

Sufletul omului, într-adevăr este înzestrat cu cele mai mari puteri de lucru: fizice trupești, psihice, sufletești și harice duhovnicești. La nevoie, dacă deschide dialogul cu Dumnezeu și cere ajutor, va primi cel mai mare ajutor posibil, căci se va „deschide” spre el rapid chiar Duhul lui Dumnezeu și va primi cele mai bune energii din lume, cele pline de har creator și de multă putere de muncă.

Duhul lui Dumnezeu este energia de „fond” a spațiului din jurul nostru, este energia de „bază” a Creației Dumnezeiești, este Câmpul lui Dumnezeu, este Sfera de Energie Divină din jurul Său, care este plină de energii emanate, radiate și suflate de Dumnezeu din Sine. Dacă avem acces la Sfera lui Dumnezeu, atunci sufletul nostru se va umple de Energie Divină veșnic vie și veșnic activă, atotputernică și atotcreatoare de lucruri foarte bune și mult folositoare. Se va umple și de Sfântă și Dumnezeiască Lumină și de Har Creator, iar lucrurile pe care le va face el în astfel de condiții vor fi ”foarte bune”, vor fi considerate adevărate ”minuni”.

Calificativul de “foarte bine” este greu să-l obținem noi, oamenii, pentru lucrurile pe care le facem, dar dacă ne ajută Dumnezeu, atunci… pot ieși și din mâinile noastre lucruri cu adevărat bune și folositoare, care să fie considerate ca fiind “foarte bune”. Atunci pot ieși și din gurile noastre cuvinte pline de adevărată înțelepciune. Atunci și în inimile noastre va începe să ”înflorească” cea mai rară floare din lume, ”floarea recunoștinței” și a mulțumirii noastre sufletești. Atunci vom simți în noi prezența lui Dumnezeu și vom recunoaște adevărul că Dumnezeu ne ajută să facem lucruri bune și folositoare. Atunci, la sfârșitul fiecărui lucru bun ieșit din mâinile noastre, vom mulțumi lui Dumnezeu că ni l-a dat să-l facem. Dacă ne va lăuda careva din jur, vom recunoaște cinstit că nu este meritul nostru și că noi suntem simpli slujitori.

Așa sunt și sfinții îngeri cerești. Tot slujitorii lui Dumnezeu sunt și ei, dar ei nu au trupuri materiale la fel ca noi și de aceea ei sunt invizibili, iar noi suntem vizibili. Toți sfinții îngeri cerești poartă numele de “fiii lui Dumnezeu” (Facerea 6,2). În mod normal și firesc, așa ar trebui să ne numim și noi, dar merităm noi acest nume? Ne comportăm noi ca niște fii ai lui Dumnezeu?