Dacă avem grijă să respectăm cu strictețe legile puse de Dumnezeu la baza Creației Sale, dacă punem iubirea curată, la baza relațiilor noastre cu lumea din jur, cu viețuitoarele pământului pe care stăm, viața ni se va părea și frumoasă și plăcută și ne vom bucura de toate Darurile lui Dumnezeu.
Avem nevoie să comunicăm continuu cu Dumnezeu prin centrul nostru energetic sufletesc, prin inimile noastre deschise în permanență spre El, ca să ne putem primi hrana necesară sufletelor noastre. Sufletul fiind energie vie suflată de Dumnezeu din Sine Însuși și dăruită omului pământesc făcut din țărână, are nevoie și el de hrană, dar nu de hrană de formă materială, ci de hrană de formă duhovnicească și sfântă. O astfel de hrană numai Dumnezeu ne poate da.
Dacă vom reuși să ne păzim alcătuirea bună dăruită de Dumnezeu, cât și procentajul hotărât de El între energiile noastre interioare, dar mai ales să ținem legătura în permanență cu Dumnezeu, atunci viața noastră va decurge normal și vom merge pe făgașul cel bun, stabilit de Dumnezeu pentru noi. Omul va urca din treaptă în treaptă pe Scara Vieții și va ajunge în final la asemănarea cu Dumnezeu și la starea de fiu, căci acesta este țelul suprem al vieții noastre și ținta finală a drumului pe care ni l-a pus Dumnezeu în față. Vom ajunge la culmea desăvârșirii noastre ca ființe cu adevărat umane, dar numai dacă pe parcursul drumului pe care-l străbatem ne aflăm în permanentă comuniune și conlucrare cu Dumnezeu, ca să ne călăuzească El pe drumul cel bun și să ne asigure și energia necesară.
Navigare în articole
Putem urca pe Scara Vieții la un nivel mai înalt→