Cucul – pasăre migratoare singuratică

Cucul se numără printre cele mai cunoscute păsări din lume. Este o pasăre migratoare de talie medie, cu corp puțin alungit de circa 30-35 centimetri și o greutate corporală în jur de 110-130 grame. Are un cap mic, ochi vioi și cioc fragil. Culoarea lui este predominant cenușie. Are coadă lungă și pene groase, o anvergură a aripilor în jur de 60 centimetri și un zbor lin și ușor, fără să facă prea mare zgomot când zboară, asemenea păsărilor de pradă. De aceea mulți îl confundă cu o pasăre de pradă, cu uliul păsărar.

Cucul se hrănește cu omizi, larve, viermișori, melci, cu tot felul de insecte dăunătoare pomilor. De aceea el este considerat o pasăre folositoare, deci merită să fie ocrotit.

Cucul are o largă răspândire pe toată emisfera nordică. În număr mai mare poate fi întâlnit în Europa, Asia și în nordul Africii. Cucul trăiește și în țara noastră în pădurile de foioase, în crânguri și zăvoaie, pe lângă ape. Această pasăre ”își strigă numele” cu claritate. Numai masculul cântă și în felul acesta el își ”însemnează teritoriul”. Oamenii au țesut de-a lungul timpului o sumedenie de legende și povești despre cuc, tocmai pentru că este diferit de alte păsări fiind o pasăre destul de ciudată prin comportament și modul său de viață.

Cucul are un comportament anormal pentru o pasăre și îi lipsesc multe dintre caracteristicile specifice păsărilor. Cucul nu își face cuib nicăieri, nu are și el un loc al lui, nu își clocește ouăle, nu își crește puii, nu-l interesează urmașii lui, umblă singuratic și cântă pe ramuri uscate, cobind a sărăcie și a pustietate. Este ciudat chiar și faptul că el cântă doar într-un anumit interval de timp: între Buna Vestire (din 25 martie, când Preasfânta Fecioară Maria a fost vestită de Arhanghelul Gavriil că Îl va naște pe Mântuitorul lumii) și Sânziene (până la 24 iunie, când sărbătorim Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul).

Cucul este o pasăre destul de isteață, am putea spune chiar inteligentă. Femela cuc își depune ouăle în cuiburi străine, le pasează altor păsări, să le clocească și să-i crească ele puii. Cucul este cel mai cunoscut exemplu de parazitism la cuib. Femela cuc știe să aleagă cuiburile altor specii de păsări mai mici decât ea, care fac ouă asemănătoare cu ouăle ei. Pândește păsările care au aceeași perioadă de reproducere la fel ca ea și stă pe lângă cuiburile lor, alegând exact momentul potrivit în care să își depună și ea oul printre ouăle lor. Femela cuc este în stare să facă oul doar în câteva secunde și aruncă afară sau ia în cioc unul dintre ouăle din cuib, ca să nu le strice numărătoarea și păsării-gazdă să nu i se pară nimic suspect când se întoarce la cuib și să clocească în continuare.

Puiul de cuc, pe lângă faptul că va fi cel mai mare dintre pui, el crește și mai repede decât ceilalți, eclozează mai repede, se dezvoltă mai repede, este mai mâncăcios, mai agresiv și împinge afară din cuib celelalte ouă sau ceilalți pui care ies înaintea lui. Rămâne el singur în cuib ca să beneficieze de hrana ”părinților adoptivi”, care habar nu au că el nu este puiul lor și îl hrănesc cu conștiinciozitate (vezi fotografia de la sfârșitul articolului, când o pasăre măcăleandru hrănește ditamai puiul de cuc). Dacă părinții adoptivi nu fac față nevoilor lui de hrană, căci este prea mare și prea mâncăcios, puiul de cuc devine gălăgios și cu glasul lui deosebit de puternic, zbiară de foame, încât le determină și pe alte păsări din jur să vină la el și nu se știe dacă nu cumva îi dau și mâncare. Cel mai greu este de puiul de cuc care se nimerește să crească într-un cuib de ciocârlii, căci ele fiind vegetariene, îl vor hrăni cu semințe, iar el este pasăre carnivoră și… nu va supraviețui, va muri de foame.

Cucul este o pasăre mereu singuratică și nu se atașează de nimeni, El fuge și de alte păsări și de oameni. Nici cu femela lui nu stă prea mult, ci doar o singură săptămână din an, în timpul împerecherii, după care își vede fiecare de viața lui și trăiesc singuratici.

Este arhicunoscută expresia folosită de oameni ”singur-cuc”, atunci când se referă la persoanele singuratice, care trăiesc singure, izolate de ceilalți oameni.

Despre cuc există multe povești, care de care mai năstrușnice și cam toate vorbesc despre cuc că ar fi fost cândva om și ar fi fost blestemat de părinți sau de frați sau de cei care l-au iubit, iar el i-a părăsit. Cucul este amintit în colinde, în cântece populare, în legende și povești. Oamenii se bucură când aud cucul cântând, iar unii îl tratează ca pe o ”pasăre-oracol” și au impresia că dispune de puteri miraculoase și poate prevesti soarta oamenilor și momente bune sau rele legate de viața lor. Mulți oameni consideră cucul ca fiind un mesager al vieții, al dragostei și al norocului. Ca urmare, cucii nu sunt vânați.

Cucul își strigă numele mereu, iar aceasta poate fi și un avertisment pentru noi, căci ne atrage atenția asupra lui și ne aduce aminte că este o pasăre singuratică și ”nu este bine” să trăiască omul ”singur-cuc” așa ca el. Este bine ca omul să își caute pereche, să își întemeieze o familie, să-și facă un cuib al lui, să-și crească copiii, să-și facă prieteni, să se bucure de viață, căci singurătatea nu este bună pentru nimeni.