Întâmpinarea Domnului numită în popor Stretenia sau Ziua ursului

Întâmpinarea Domnului, pe care o prăznuim în fiecare an în ziua de 2 februarie este una din marile sărbători ale creștinilor. În popor această zi este cunoscută și cu numele de „Stretenia” sau „Ziua ursului”, deoarece se presupune că ursul iese din bârlogul lui în această zi.

Creștinii sărbătoresc „Întâmpinarea Domnului” în amintirea evenimentului ce a avut loc cu mulți ani în urmă, când Pruncul Iisus, avea doar 40 de zile și a fost dus la Templul din Ierusalim ca să fie închinat lui Dumnezeu. Așa era obiceiul la evrei ca pruncii de parte bărbătească să fie aduși la templu și închinați Domnului Dumnezeu, iar părinții lui să aducă în dar o pereche de turturele sau de porumbei., În această zi Pruncul Iisus a fost întâmpinat la Templul din Ierusalim, de bătrânul Simeon, care L-a recunoscut și L-a mărturisit ca fiind Mesia, Mântuitorul lumii, cel vestit de proroci că va veni și se va naște dintr-o fecioară.

Simeon, care avea 360 de ani, a fost pedepsit de Duhul Sfânt, din cauza necredinței lui, să trăiască, până va vedea cu ochii lui pe Mesia și pe Fecioara, care Îl va naște. Simeon a făcut parte dintre cei 70 de traducători ai Vechiului Testament și i-a revenit să traducă chiar cele scrise de prorocul Isaia despre nașterea lui Mesia dintr-o Fecioară, în cetatea Betlehem. Pentru că Simeon a îndrăznit să șteargă cuvântul „fecioară” și a scris în locul lui cuvântul „femeie” necrezând că o fecioară poate naște fiu, dacă așa vrea Dumnezeu, el a fost pedepsit de Duhul Sfânt să trăiască până Îl va vedea cu ochii lui pe Mesia și pe Fecioara, Mama Lui. Simeon a trăit 360 de ani și toată lumea se mira de ce el nu moare. După ce S-a născut Domnul Iisus Hristos, bătrânul Simeon a fost îndemnat de Duhul Sfânt să vină la Templul din Ierusalim și să-L vadă. Când Simeon L-a văzut pe Pruncul Iisus, L-a ridicat în brațele sale, a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: „Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei MÂNTUIREA Ta…” (Luca 2,29-32). Acesta este evenimentul pe care creștinii îl sărbătoresc în ziua de 2 februarie.

Din bătrâni există credința populară că în această zi de 2 februarie, când se prăznuiește Întâmpinarea Domnului, se trezește natura la viață și ies din hibernare animalele care stau ascunse de ger pe timpul iernii. În această zi iese și ursul din starea lui de hibernare și scoate capul afară din bârlog să vadă dacă a trecut iarna. Dacă vede că este cald, este vreme frumoasă, se bucură și nu mai intră în bârlog. Dacă vede că este ger, este zăpadă, se întristează, intră înapoi în bârlog și așteaptă să vină vremea caldă.

Bătrânii noștri povestesc că ursul, supranumit „regele” animalelor din țara noastră, iese din bârlog și la jumătatea iernii, în ziua de 16 ianuarie, când este ziua Sfântului Petru de iarnă. Atunci dacă ursul nu își vede umbra și este vreme mohorâtă cu ninsori abundente, se bucură în sinea lui. El știe că după ger și zăpadă vine vremea caldă și frumoasă, așa că se întoarce în bârlog, dar suge din laba cealaltă, pentru că mai are puțin de așteptat. Dacă afară este cald și senin, este vreme frumoasă și ursul își vede umbra, se întristează și își zice în sinea lui că iarna nici nu a venit încă. Intră înapoi în bârlog și începe să sugă din aceeași labă din care a supt și până atunci, deoarece are de stat mult în bârlog până va fi iarăși cald afară.

Omul simplu, din popor, a asociat comportamentul ursului cu vremea deosebit de capricioasă, mai ales spre sfârșitul iernii. În luna februarie te poți aștepta la orice: și la geruri mari cu temperaturi sub -10 °C, dar și la călduri cu temperaturi de peste 10 °C. Comportamentul ursului, ca de altfel și al altor animale, a servit oamenilor ca ghid meteorologic. Concluziile bune trase de strămoșii noștri, de-a lungul timpului, dovedesc legătura dintre om și natură. Învățăturile lor bune au fost transmise din generație în generație și au străbătut veacurile până în ziua de azi, la noi cei care populăm pământul în prezent.

Spre exemplu, eu știu de la mama mea Sofia, Dumnezeu să o odihnească în pace”, că ursul iese din bârlog și în ziua Sfântului Petru de iarnă. De la ea îmi amintesc și o frumoasă legendă referitoare la lunile anului, care s-au adunat la sfat, iar luna februarie s-a lăudat: „Dacă nu mi-ar fi rușine de ianuarie, fratele meu mai mare, aș da niște geruri cumplite, de s-ar răci tăciunii în vatră și ar crăpa ouăle sub cloșcă de frig. Dar așa… mai dau eu niște geruri din când în când, dar nu exagerez. Eu întotdeauna, cum găsesc când vin, așa las când plec, ca să nu se supere nimeni pe mine”. Sunt frumoase aceste legende populare și ascund în ele mult adevăr, deoarece luna februarie este capricioasă. Înțelepciunea de veacuri a strămoșilor noștri se vede din proverbe, zicători, ghicitori și cugetări, dar și din legendele care ascund învățături bune și folositoare, bazate pe adevăruri învelite de multe ori în umorul specific și caracteristic poporului nostru.