Inteligența și instinctul

Dumnezeu a înzestrat animalele cu instinct și pe oameni cu inteligență. Dar există și animale la care se poate vorbi de inteligență și există și oameni la care se poate vorbi de instinct.

Delfinii și cimpanzeii sunt cele mai bune exemple, în rest marea majoritate a animalelor își bazează comportările pe simple reflexe, pe instincte. Dar aceste reflexe ajung uneori la forme destul de complicate, ceea ce le dă aparența unor fapte raționale… gândite.

Iată câteva exemple care ne fac să credem că animalele au inteligența lor:

1. Un cimpanzeu este în stare să fure cheile uitate lângă gratiile cuștii lui, să descuie lacătul de la zăvorul ușii și să iasă afară. Cimpanzeul poate să ia cheile și dacă ele se află într-un cui, în afara cuștii, folosindu-se de un băț.
2. Se cunosc cazuri când delfinii au salvat oameni de la înec și i-au dus pe spatele lor până la țărm (vezi imaginea).
3. Dacă privim o pisică, un râs sau o panteră cum își sapă o mică groapă înainte de a-și depune fecalele și apoi le acoperă cu pământ, suntem tentați să atribuim acest gest ca fiind urmarea unui raționament și să avem impresia că animalele fac aceasta în mod conștient, din motive de igienă. Ba mai fac și un control, mirosind locul acoperit spre a se convinge că totul este bine ascuns.

Este acesta un act conștient determinat de nevoia de igienă, așa cum o înțelegem noi oamenii, ființe inteligente? Răspunsul este ”nu”! Acestea sunt exemple de acte instinctive și nicidecum rezultate ale inteligenței.

Animalele își ascund fecalele pentru ca alte animale din jur, cu care se hrănesc ele, sau care le vânează pe ele, să nu simtă prezența lor.

Întreaga comportare a animalelor este rezultatul unor acte reflexe, instinctive pe care animalele le fac automat, mecanic. Ele s-au păstrat pentru că le-au dobândit pe cale ereditară de la părinții lor, le-au văzut la ei și le-au perfecționat de-a lungul vieții lor pentru că s-au folosit de ele, fiindu-le utile.