Migrația păsărilor – curiozități

Putem vedea în lumea viețuitoarelor terestre lucruri care ne uimesc prin ordinea și exactitatea lor. Lumea plantelor și animalelor ne oferă o sumedenie de exemple care ne trimit cu gândul la Creatorul Suprem, pentru că remarcăm la animalele migratoare o programare a lor genetică.

Este uimitor cum păsările migratoare știu când să se adune foarte multe la un loc pentru a-și lua zborul spre alte țări, într-o ordine perfectă. La multe specii de păsări ne uimește ordinea din timpul zborului și faptul că se aliniază în formații de zbor. Rămânem uimiți de felul în care rațele, gâștele, lebedele și cocorii (vezi imaginea de la sfârșitul articolului), știu să se așeze în linie dreaptă una după alta sau să alcătuiască formații de zbor care ne uimesc prin perfecțiunea lor.

Multe dintre păsările migratoare formează stoluri atât de mari încât nu pot trece neobservate. Stolurile migratoare de grauri pot ajunge la peste un milion de păsări (vezi imaginea de la începutul articolului). Cintezele se adună peste 100 de milioane de păsări la un loc și formează un gigantic stol cu lățimea de 200 metri care se întinde pe 45 km lungime. Alcionii australieni se adună atât de mulți în lungul lor zbor migrator și este atât de mare și de gros stolul lor, încât într-adevăr înnegresc cerul pe unde trec ei. În timp ce migrează, păsările sunt unite și adunate în stol și își văd de drumul lor, căci animalele se supun legilor firii lor și simt din instinct când trebuie să se adune și să plece spre alte țări care le oferă condiții mai bune de viață.

Înainte de a pleca în lungul lor drum migrator, toate animalele se hrănesc mai bine și depun grăsime pe ele. Multe dintre păsări își dublează greutatea corporală, căci grăsimea este combustibilul lor, care le ajută să reziste la un zbor atât de lung și de obositor. Ele zboară zi și noapte fără să mănânce și fără să bea apă decât foarte rar, când fac câte o escală. Toate păsările migratoare sunt rezistente la foame. Ele sunt nevoite să traverseze lanțuri de munți, să treacă peste mări, să străbată distanțe enorme până ajung la destinație.

Migrația este un fenomen care are loc ciclic, la schimbarea anotimpurilor și scoate în evidență faptul că păsările se ghidează după un ”ceas intern”. Ele simt când trebuie să se pregătească de plecare, pentru că simt micșorarea zilelor, simt scăderea temperaturi aerului, simt împuținarea hranei și încep să se adune, să se pregătească de plecare spre țările unde au condiții favorabile vieții lor.

Pe la sfârșitul lunii august, în toată luna septembrie, chiar și în octombrie, miliarde de păsări din emisfera nordică pleacă din locurile în care și-au petrecut vara și migrează spre sud, spre țările calde. În emisfera sudică situația este exact invers și păsările care trăiesc în zona temperată, migrează spre nord la sfârșitul verii australe. Multe dintre păsările migratoare au un zbor foarte lung și foarte obositor. Multe traversează Ecuatorul și trec dintr-o emisferă în cealaltă, de parcă ar ști că anotimpurile se inversează și când vine iarna în emisfera nordică, începe vara în emisfera sudică. Păsările simt când trebuie să plece, pentru că simt schimbarea condițiilor climatice. Ele observă când timpul necesar pentru a-și aduna hrana devine tot mai insuficient, din cauză că zilele se micșorează. ”Ceasul lor biologic” funcționează perfect și instinctul le îndeamnă să se pregătească de plecare spre alte țări unde vor găsi condiții mai bune și hrană din belșug. Noi, oamenii, ființe inteligente, știm că după solstițiul de vară zilele se micșorează, iar la echinocțiul de toamnă ziua este egală cu noaptea, după care ziua se va micșora tot mai mult, până la solstițiul de iarnă. Animalele nu știu, dar simt aceste schimbări climatice.

Cercetările făcute de specialiști arată că păsările simt un impuls puternic atunci când vine vremea să migreze. Chiar și păsările aflate în captivitate, ținute în colivii, devin mai neliniștite în această perioadă, ceea ce dovedește că păsările se nasc cu gena de a migra, se nasc cu un impuls puternic de a pleca la drum la schimbarea anotimpurilor. Migrația este în esență un fenomen pe care păsările îl primesc din naștere și care se transmite din generație în generație. Biologii au descoperit că toate păsările migratoare care călătoresc pe distanțe foarte lungi au un uimitor ”ceas intern” care declanșează mișcările lor spre zone mai favorabile. Acest ceas intern le ajută să găsească drumul înapoi și să se reîntoarcă la vechile lor locuri de cuibărit, în care s-au născut. Reprezentative sunt rândunelele și berzele, căci ele se întorc într-adevăr la aceleași cuiburi pe care le-au părăsit.

Cum reușesc păsările călătoare să se orienteze perfect în lungul lor zbor migrator și nu greșesc drumul niciodată, iar multe dintre ele se reîntorc exact la aceleași cuiburi pe care le-au avut? Păsările bătrâne, care au experiență de viață și au mai străbătut acest drum, sunt călăuze și de obicei ele conduc șirul, stolul sau formația de zbor. Ele își iau anumite puncte de reper și se orientează după poziția Soarelui, a Lunii și a stelelor, dar și cu ajutorul câmpului magnetic al Pământului. Păsările au minuscule cristale de magnetit în mușchii capului sau ai gâtului, care le ajută să se orienteze în funcție de câmpul magnetic terestru și să-și poziționeze direcția de zbor atunci când cerul este înnorat sau plouă și vizibilitatea este redusă.

Câmpul magnetic al Pământului nu este perfect orizontal cu suprafața Pământului, așa cum s-ar crede. În emisfera nordică este mai coborât, iar în emisfera sudică este mai ridicat. Păsările simt și merg pe linia magnetică. În mediul natural GPS-ul magnetic este un sistem de navigare perfect. Păsările nu sunt conștiente de ceea ce fac, dar faptul că se orientează perfect dovedește că dispun de o ”ingeniozitate programată” ca să poată naviga pe distanțe atât de mari. Câmpul magnetic al Pământului nu este singurul lor mijloc de orientare, căci ziua păsările migratoare își orientează direcția de zbor în funcție de unghiurile răsăritului și ale apusului, iar noaptea se orientează după lună și după stele. Steaua polară este fixă întotdeauna și păsările au vederea mai bună decât a noastră. Ele rețin și alte stele mai luminoase care le pot ajuta să își fixeze direcția de zbor.

Păsările migratoare sunt observate prin satelit și se știe ruta lor, se cunosc și locurile lor de popas și totuși migrația rămâne unul dintre fenomenele insuficient cunoscute de oameni. Multe păsări călătoare poartă la picior minuscule plăcuțe de identificare și biologii urmăresc zborul lor. Încă se mai fac studii și cercetări în acest domeniu și deja multe sunt glasurile care vorbesc despre ingeniozitatea ”programată” a păsărilor. Tot mai mulți sunt oamenii de știință care recunosc existența unui ”Programator”. Dovada o avem, în faptul că toate păsările migratoare știu când vine vremea să plece spre alte țări, știu și când vine vremea să se întoarcă la locurile lor natale și se orientează perfect în lungul lor zbor migrator.

“Până și barza își știe vremea sa hotărâtă sub cer;
Și turturica și rândunica și cocorul
Iau aminte la timpul când trebuie să vină…”
(Ieremia 8,7)