Omenia este o stare a sufletului nostru

Omenia este o calitate pe care trebuie să o dobândim prin strădanii personale, prin efort individual, fizic, psihic și haric.

Omenia este o stare a sufletului nostru, presupune milă și compasiune față de animale, iubire frățească și colegială față de ceilalți oameni din jur și dorința de cooperare și conlucrare cu ei spre binele tuturor și al întregii noastre planete. Noi suntem de așa natură făcuți de Dumnezeu încât să putem face pe Pământul pe care stăm cele mai bune lucruri și să ajutăm pe cei care au nevoie de ajutor, indiferent dacă sunt plante, animale sau oameni.

Dacă ținem legătura cu Dumnezeu în permanență și apelăm rapid la ajutorul Său ori de câte ori simțim nevoia, atunci vom reuși să mergem prin viață pe drumul cel mai bun, cel pe care deja ni l-a pus în față. Nu vom putea ajunge la o astfel de performanță a desăvârșirii noastre, ca ființe cu adevărat umane, decât doar dacă în adâncul sufletului nostru suntem în permanentă legătură cu Dumnezeu și la nevoie, la greu, apelăm rapid la ajutorul Său. Numai în astfel de condiții ne putem încărca sufletul rapid, cu energii sfinte din Duhul lui Dumnezeu, cu ajutorul cărora vom reuși să trecem cu bine chiar și prin situațiile cele mai dificile.

Dacă ne învață Dumnezeu cum să ne folosim forțele, puterile și energiile din noi în scopuri bune, constructive, noi vom crește continuu. Avem trupuri materiale cu puteri musculare. Avem suflete energetice vii, cu puteri intelectuale. Avem în noi și puteri sfinte, date de Dumnezeu din Sine Însuși, curate și pure, pline de har, atotcreatoare și atotputernice, care ne pot ajuta enorm, cu condiția să vrem într-adevăr să facem lucruri bune și folositoare, căci pentru asta ne-au fost date. Dacă noi nu le murdărim, dacă noi nu le stricăm alcătuirea bună, ele nu își vor pierde puterile lor harice dumnezeiești și ne vor ajuta întotdeauna.

Un om care are în el un suflet viu, activ, plin de energie sfântă dumnezeiască, va putea face cele mai bune lucruri de care să se bucure întreaga natură. Bineînțeles că un astfel de om va intra în rândul celor mai buni lucrători, al celor care aspiră la funcția înaltă de îngeri și de slujitori ai lui Dumnezeu. Aceștia sunt oamenii adevărați.

 A fi ”Om” înseamnă să fii o ființă dreaptă, cinstită și corectă, cu inimă largă și cu un suflet mare și frumos, cald, sfânt și luminos, revărsat în afara trupului material pământesc. A fi ”Om” înseamnă să porți pe cap cununa rațiunii sfinte, ca semn distinctiv că ești luminat de Dumnezeu cu Cuvântul Său și cu sfintele și dumnezeieștile Sale raze. Omul care este ”Om” cu adevărat este plin de calități sufletești frumoase și se pune pe sine însuși în slujba aproapelui său, iar la nevoie se sacrifică pentru el, căci adevărata ”omenie” presupune și ”sacrificiu de sine”.

Omenia presupune ”un buchet de calități sufletești frumoase” și un comportament cinstit și corect. Dumnezeu a pus la baza vieții noastre omenești, principii morale, care sunt cu adevărat umane. Dacă le respectăm vom deveni cu toții ”umani”, vom deveni ființe cu suflet bun, darnic, milos și generos, capabili să ne ajutăm între noi, să cooperăm, să conlucrăm, să ne unim eforturile la lucru, spre binele nostru și al tuturor celorlalte ființe din jur.

Oamenii dacă uită de principiile care stau la baza vieții noastre și dacă nu le mai respectă, își pierd propria lor omenie. Dacă omul nu mai este ”uman”, nu mai este darnic, milos și generos, nu mai vrea să ajute pe cei din jur, ci devine lacom, zgârcit și ticălos, atunci comportamentul lui se schimbă. Devine egoist și închis în sine, cu suflet mic și meschin concentrat în jurul propriei lui voințe egoiste. Duhul sfânt dintr-o astfel de făptură umană se retrage rapid înapoi în Duhul lui Dumnezeu, dacă acea făptură nu mai vrea să fie umană și începe să se comporte la fel ca animalele.

Omenia presupune anumite calități sufletești, pe care dacă o ființă nu le are nu se poate numi ”Om”, pentru simplul fapt că îi lipsesc calitățile necesare, îi lipsesc însușirile proprii omului. Omenia este o VIRTUTE foarte mare pe care o câștigă aceia dintre noi care sunt deschiși spre Dumnezeul Atotputernic și Bun, dar și spre lumea creată de El în jurul nostru. Sufletul omului trebuie să aibă DUBLĂ FAȚADĂ ENERGETICĂ și să fie ”deschis” în ”ambele” lui părți și spre Dumnezeu și spre lumea creată de El în jurul nostru.

Unde este omenie nu este loc pentru individualism. Egoismul nu are ce căuta. Omul care este om cu adevărat iubește munca și se străduiește să își câștige cele necesare în mod cinstit și corect prin strădaniile lui personale, cooperează cu cei din jur și conlucrează cu semenii lui spre binele tuturor. Omenia presupune ajutor reciproc, presupune milă și compasiune față de cei aflați în neputință, presupune iubire frățească și colegială.

Posibilitatea noastră de a fi oameni este legată și de grija pe care o manifestăm față de cei din jur și de dorința sinceră și curată de a-i ajuta prin tot ceea ce facem, chiar și prin exemplul nostru personal, prin propriul nostru comportament, deschis, amabil, binevoitor și prietenos. Dacă ne comportăm anormal și nefiresc pentru un om, în felul acesta ne degradăm pe noi înșine, ne stricăm pe noi înșine ca ființe umane. Dacă în felul acesta le producem suferință celor din jur și comportarea noastră îi afectează profund, atunci să ne așteptăm la ce este mai rău pentru noi. A pus Dumnezeu în om un judecător drept și cinstit care ne va mustra rapid. Acesta este propria noastră conștiință, este propriul nostru duh rațional, conștient, simțitor în plan energetic și capabil să observe rapid orice nepotrivire, orice anomalie, orice inversiune sau abatere de le ceea ce este bine și firesc să facă un om. Noi avem ”sădit în noi” SIMȚUL BINELUI. Ni l-a sădit Dumnezeu în inimile noastre ca să simțim întotdeauna ce este bine să facem și să nu greșim, să nu facem ceva ce ne poate strica alcătuirea bună și echilibrul nostru sufletesc, hotărât de Dumnezeu ca fiind cel mai bun pentru noi.

În momentul în care noi călcăm legile morale puse de Dumnezeu la baza vieții noastre, conștiința ne mustră. Acesta este un avertisment. Avem nevoie să ne îndreptăm, să ne corectăm comportamentul și să revenim la normal. Trebuie să avem grijă de noi să nu ne pierdem omenia căci este calitatea noastră de bază și presupune un cumul de însușiri sufletești bune și frumoase, fără de care nu ne putem numi ”oameni”. Numele de om se câștigă printr-o purtare exemplară, fără cusur.

Există o rânduială morală a societății pe care bătrânii noștri o respectau, iar noi cei care trăim în prezent, cam uităm de ea. Înțelepciunea strămoșilor noștri, concentrată în proverbe și zicători populare ajunge până la noi, străbate peste veacuri. Multe proverbe și zicători, maxime și cugetări, s-au transmis din gură în gură, din generație în generație și au o largă circulație. Oamenii le transmit de la unul la altul în vorbirea curentă. Dar cele mai bune învățături și sfaturi le avem în Sfintele Evanghelii. Ne sunt lăsate nouă ca ”moștenire veșnică” de Sfinții Apostoli, ucenicii Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Cel Care a venit la noi să ne ajute să ne ridicăm pe o treaptă superioară, la nivelul sfinților îngeri. Ne-a învățat cum să ne schimbăm comportamentul lacom, agresiv, mânios și răzbunător, să ne schimbăm atitudinea unii față de alții, să redevenim ”oameni”, să ne recâștigăm ”omenia”.

Dumnezeu L-a trimis la noi chiar pe Fiul Său, pe Domnul Luminii Veșnice, al Luminii Sfinte Dumnezeiești, ca să ne învețe El să ieșim din starea de ”decădere umană” și de lipsă de legătură directă cu Dumnezeu. Ne-a învățat să ne rugăm, să ne adresăm DIRECT lui Dumnezeu și să-L numim ”Tată”. În felul acesta, indirect, ne-a spus că noi suntem fiii lui Dumnezeu, nicidecum niște ”mamifere superioare” ale Pământului pe care stăm. În felul acesta ne-a spus că noi suntem neam ales, suntem neam sfânt, suntem energii sfinte dumnezeiești în trupuri materiale pământești, căci a dorit Dumnezeu să facă și îngeri pământești. Noi putem vorbi cu Dumnezeu. Noi putem cere ajutor la nevoie, la greu, dacă ne simțim goi sufletește, fără energie în noi. Adevăratul om stă de vorbă cu Dumnezeu în gândul lui, în mintea lui, în adâncul sufletului lui și cere ajutor în momentele dificile ale vieții lui. Adevăratul om se roagă la Dumnezeu atât pentru el cât și pentru familia lui, pentru toți oamenii din jur, chiar și pentru animale și plante.

Noi putem să ”aspirăm în noi” energie divină direct din Dumnezeu pe calea rugăciunilor noastre insistente, pe calea cererilor noastre de ajutor. Putem să deschidem oricând dialogul cu Dumnezeu Cuvântul și să-L rugăm să ne ajute. Ne va ajuta! Ne va învăța ce să facem. Problema noastră este dacă vom urma sfaturile Sale, dacă le vom aplica în viața noastră, la nivelul nostru material trupesc. Problema noastră este dacă vom TRANSPUNE în practică Învățăturile Sale Dumnezeiești sau ne vom întoarce la obiceiurile și năravurile noastre urâte și degradante pentru un om, la comportamentul nostru ”inuman”.

Omenia este o stare a sufletului, a energiilor vii din interiorul nostru. Și neomenia la fel, este tot o stare a sufletului nostru. Lipsa de omenie înseamnă coborârea noastră pe o treaptă inferioară, la nivelul animalelor pământești. Înseamnă idioțenie, prostie și dobitocie. Înseamnă nesimțire, lipsa rațiunii și inconștiență. Înseamnă nepăsare și indiferență față de tot ce ne înconjoară, dar și față de Cel Care a creat întreaga natură pământească și a împodobit Pământul pe care stăm cu plante și animale de o varietate uimitoare. Lipsa de omenie ne coboară în rândul animalelor pământești și ne face să ne comportăm și noi la fel ca ele. Lipsa de omenie ne face să devenim lacomi și egoiști, agresivi și violenți, să ne atacăm între noi, să ne luptăm unii cu alții, să ne autodistrugem ca specie umană.

Așa fac animalele mamifere, cele considerate de noi ca fiind cele mai superioare viețuitoare de formă materială. Noi nu suntem animale. Noi suntem oameni. Noi ne aflăm cu o treaptă mai sus decât ele.

Să nu uităm că noi am fost creați în mod special pentru a fi ”lucrătorii” Pământului pe care stăm și ”paznicii” Creației Dumnezeiești de la suprafața lui. Menirea noastră este clară. Noi suntem slujitorii lui Dumnezeu. Dar El nu are nevoie de slujitori pentru Sine, ci ne trimite să-i ajutăm pe cei din jurul nostru, de la nivelul material al Pământului pe care stăm. Asta vrea Dumnezeu să facem noi, oamenii. Pentru a ne achita de o astfel de misiune atât de nobilă și de măreață, avem nevoie de ”omenie”, avem nevoie să fim darnici, miloși și generoși, să avem suflet mare și frumos, cald, sfânt și luminos, revărsat în afara trupului nostru material. Nu avem nevoie de un suflet mic și egoist, material și materialist, ahtiat după averi de formă materială, după satisfacerea intereselor personale și a plăcerilor sale proprii.

Mai în glumă, mai în serios, cineva cu o minte foarte înțeleaptă a spus că: ” A fi bou e o întâmplare, dar a fi om e lucru mare”. Și avea dreptate! A fi om e lucru mare! Noi suntem creați în mod special pentru a deveni ”fiii lui Dumnezeu” și ”îngerii” Pământului pe care stăm. Să avem grijă de noi să nu ne pierdem ”omenia” căci este o calitate a sufletului deosebit de prețioasă și de ea depinde starea trupului nostru.