Rabelais, marele scriitor francez, când era la Roma cu cardinalul du Bellay a fost admis în prezența Papei. Cardinalul Bellay s-a aplecat să-i sărute vârful pantofului Papei, iar atunci Rabelais, când a văzut gestul cardinalului, a ieșit din cameră. Întrebat mai târziu de cardinal din ce motiv a părăsit camera unde era Sanctitatea Sa, Rabelais…
Maimuțele cu nas mare sunt foarte bune înotătoare
Există o singură specie de maimuțe care pot înota și pot traversa râurile înotând chiar și pe sub apă, iar aceasta este o trăsătură neobișnuită la maimuțe. Maimuțele cu nas lung numite ”Nasalis larvatos”, deși sunt animale arboricole, sunt foarte bune înotătoare. Ele pot fi întâlnite într-un singur loc din lume, în Insula Borneo din…
Maxime, proverbe și citate
De la lume adunate și iarăși la lume date
– Lauda de sine nu miroase a bine, fapta bună laudă pe om.
– Cei care merită să fie lăudați suportă cu ușurință să fie criticați.
– Leneșului îi e lene să și vorbească, dar încă să mai și muncească.
Drețele și taina lor
Acești ”lotuși endemici”, numiți popular ”drețe”, reprezintă o curiozitate științifică, dar și o mândrie floristică a țării noastre. Drețele din Lacul Pețea, din stațiunea Felix, de lângă Oradea, sunt înscrise în rândul Monumentelor Naturii din țara noastră.
Anecdote cu celebrități – Mark Twain
Marele scriitor american Mark Twain a făcut într-o zi o excursie cu mașina, cu un prieten care abia își luase permisul de conducere. Cotind, prietenul îi propuse lui Twain să se oprească la o grădină unde se mânca foarte bine, dar făcând o mișcare greșită cu volanul a nimerit exact într-un pom. Mark Twain, ridicându-se,…
Citate celebre – Anatole France, mare scriitor și poet francez
– Întâmplarea este pseudonimul lui Dumnezeu, când nu vrea să semneze.
– Educația nu este cât de mult ai memorat, nici măcar cât știi. Este capacitatea de a diferenția între ceea ce știi și ceea ce nu știi.
Crocodilii se urcă în copaci
Crocodilii sunt reptile mari acvatice, care ies și pe mal pentru a se odihni și pentru a se încălzesc la soare, dar despre crocodili care se urcă în copaci și le place să stea pe ramuri, nu prea am auzit. Această particularitate a crocodililor nu prea se cunoaște.
Leneșul, în anumite momente își poate opri metabolismul
Cum reușește leneșul să își oprească metabolismul din când în când, este o surpriză și pentru marii cercetători, care au descoperit de curând această caracteristică cu totul aparte a acestor mamifere.
Unde se află Insula lui Robinson Crusoe?
Faimosul roman al scriitorului englez Daniel Defoe, este una dintre cărțile îndrăgite de toată lumea și tineri și bătrâni, iar numele lui Robinson Crusoe care a supraviețuit singur pe o insulă, ani de zile, în urma unui naufragiu, ne este cunoscut.
Dar care este insula cu peisaje exotice, pe care a trăit Robinson Crusoe timp de patru ani și patru luni, până ce a fost salvat?
Lamantinul, mamifer marin care paște iarbă de pe fundul mării
Lamantinul este un mamifer acvatic ierbivor destul de masiv, care ajunge la 3,5 metri lungime și la greutatea de o tonă. Este o curiozitate faptul că un animal atât de masiv, care poate înghiți o cantitate mare de pești, nu este carnivor, ci paște iarbă de pe fundul mării, exact cum fac vacile pe uscat. Din acest motiv lamantinul este cunoscut cu numele de „vacă de mare”.