Semnificația Crăciunului, indiferent de sensul pe care îl dăm noi acestei sărbători, a fost, este și va fi întotdeauna ”iubirea de aproapele”. De ce trebuie să facem aceasta doar de Crăciun?
Nașterea Domnului Iisus Hristos este cunoscută și cu numele de Crăciun
Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos Mântuitorul nostru este prilej de bucurie pentru toți creștinii, pentru toți cei care cred că Dumnezeu L-a trimis la noi chiar pe Fiul Său. Această mare sărbătoare este sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu față de noi, oamenii, care nu reușim să urcăm pe o treaptă superioară, la rang înalt…
Cugetări adânci desprinse din dumnezeieștile porunci
Toți oamenii suntem luminați de Dumnezeu cu gânduri bune, cu rațiuni pure și cu idei pe care să le aplicăm în practică, la nivelul nostru exterior, atât în viața noastră personală, cât și în relațiile cu cei din jur. Pe toți ne ajută Dumnezeu să ne ridicăm la viață de natură îngerească și dacă ne…
Foarfeca bălții – o plantă ferăstrău de o duritate uimitoare
Foarfeca bălții este o plantă acvatică plutitoare cu înfățișare de aloe, care ne impresionează prin frunzele ei lungi și zimțate, foarte tăioase, ca niște ferăstraie. Această plantă poate fi întâlnită în lacurile și bălțile din nordul Europei (Marea Britanie, Irlanda), în centrul Europei (Polonia), în nordul Asiei (Siberia) și în unele părți din America de…
Proverbe și citate – Sfântul Nicolae cunoscut ca Moș Nicolae
Proverbele și citatele despre Sfântul Nicolae, cunoscut și ca Moș Nicolae, sunt mai rare. Noi am adunat câteva și vi le oferim în continuare. În ziua de 6 decembrie, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Nicolae, care a devenit un personaj legendar datorită dărnicie sale. În popor este cunoscut ca Moș Nicolae, cel care aduce daruri….
Curiozități, tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae
Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, supranumit ”făcătorul de minuni”, unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinătății. În noaptea de 5 spre 6 decembrie copiii își pregătesc ghetuțele și cizmulițele și le pun la ușă sau la fereastră pentru ca Moș Nicolae să le pună dulciuri și jucării în ele.Cum s-a ajuns…
Sântul Apostol Andrei – Ocrotitorul României
Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, este sărbătorit în fiecare an în ziua de 30 noiembrie. La români, Sfântul Andrei se bucură de o cinste deosebită, pentru că a adus creștinismul pe meleagurile noastre și ne-a învățat să ne ridicăm cu gândul la Dumnezeu, iar cu cuvântul să cerem ajutorul Său la nevoie, la greu și…
Cine a fost Sfântul Apostol Andrei?
Sfântul Apostol Andrei este fiu de pescar și fratele Sfântului Apostol Petru. Înainte de a fi ucenicul Domnului Iisus Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Într-o zi, când Domnul Iisus Hristos, trecea pe drum, Sfântul Ioan Botezătorul L-a văzut și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29). Le-a…
Recunoștință și mulțumire sufletească
Mulțumim lui Dumnezeu pentru alcătuirea bună pe care ne-a dat-o. Îi suntem recunoscători că a suflat în fața noastră energie vie dumnezeiască din Sine Însuși, ca să avem propria noastră energie vie, să ne putem mișca potrivit nevoilor noastre reale. Noi suntem ființe vii pentru că avem în noi energie vie dăruită de Dumnezeu din…
Intrarea Maicii Domnului în Biserică – mare sărbătoare a creștinilor
În fiecare an, în ziua de 21 noiembrie, sărbătorim Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Aceasta este o mare sărbătoare a creștinilor. Maica Domnului, la vârsta de 3 ani a fost dusă de părinții săi la Marele Templu din Ierusalim și dăruită lui Dumnezeu ca „Mireasă a Domnului”. Așa se numeau călugărițele în vremea aceea. Viața…