Pupăza – frumoasa pasăre cu casa murdară

Pupăza este o pasăre de mărime medie cu penaj foarte frumos colorat, considerată printre cele mai frumoase păsări din țara noastră. I-a mers vestea că are un cuib murdar, care contrastează puternic cu frumusețea ei corporală. Pupăza (Upupa epops) este cunoscută la noi cu numele de „cucul armenesc” datorită frumoaselor povestiri scrise de Ion Creangă.

Pupăza poate fi întâlnită în Asia, Africa, America de Nord și în toată Europa cu excepția Peninsulei Scandinave. Este întâlnită și la noi în țară, aproape în toate regiunile. Preferă zonele de câmpii și de dealuri, inclusiv zonele cultivate de oameni, deoarece hrana ei de bază o reprezintă insectele. Se numără printre prietenii oamenilor, căci este un ajutor de nădejde în lupta noastră contra dăunătorilor. În unele țări există legi speciale care o protejează.

Pupăza este o pasăre cu o înfățișare deosebit de plăcută. Are pene pestrițe, viu colorate în cafeniu și alb. Are capul și gâtul de culoare portocalie spre cafeniu. Are o coadă lungă și neagră, iar aripile ei lungi sunt acoperite de dungi transversale albe și negre, care atunci când zboară o fac să fie recunoscută rapid. Anvergura aripilor poate ajunge la 45-50 centimetri. Are  ciocul lung și ascuțit, puțin curbat în jos. Caracteristic pupezei este smocul de pene din vârful capului care se desface într-un superb evantai frumos colorat în roșu și negru.

Te aștepți ca o pasăre atât de frumoasă să aibă și un cuib la fel de frumos, dar cuibul ei îți trezește greața prin mirosul lui respingător și nu te poți apropia de el. Pe seama pupezei se fac o sumedenie de glume, căci i s-a dus vestea pentru murdăria existentă în cuibul ei. Nu-și face curățenie în cuib. Din contra, își depune excrementele în cuib. Dar în felul acesta pupăza își apără puii de păsările răpitoare. Mirosul oribil care se degajă din cuibul pupezei este un excelent mijloc de apărare.

În timpul clocitului, la baza cozii pupezei se dezvoltă o glandă uleioasă cu un miros foarte urât și respingător, pe care-l folosește pentru a se apăra. Puii, după ce ies din ouă, se află în siguranță într-un astfel de cuib, iar dacă se apropie de cuibul lor vreun prădător în timp ce părinții sunt plecați după hrană, puii îl împroșcă și ei cu aceeași secreție foarte urât mirositoare și îl izgonesc rapid.

Pupezele își fac cuiburi prin scorburile copacilor sau prin găurile stâncilor și prin crăpăturile lor. Uneori își fac cuiburi și pe la streașina caselor vechi. Pupezele sunt păsări monogame și formează perechi pentru toată viața. Primăvara, în timp ce femela clocește, timp de 16-19 zile, masculul are grijă de ea și o hrănește. Chiar și după ce ies puii din ouă, masculul continuă să-i hrănească pe toți. În primele zile, când puii sunt mici, mama lor nu-i părăsește și stă cu ei în cuib. Abia după ce puii sunt puțin mai mărișori și învață de la mama lor cum să se apere de prădători, împroșcându-i și ei cu substanța urât mirositoare, abia atunci pleacă ambii părinți după hrană. Puii cresc repede. După o lună sunt capabili să zboare și ei, dar rămân împreună cu părinții lor multă vreme.

Pupezele își duc viața prin copaci sau pe sol, fiind și păsări arboricole și terestre. Cu ciocul lor lung și foarte ascuțit, folosindu-se și de gheare, scurmă pământul în căutarea viermilor și a insectelor care se ascund în sol. Se hrănesc și cu semințe și fructe de pădure, cu gândaci, lăcuste și mici nevertebrate.

Pupezele sunt păsări migratoare. Pe la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie, migrează în grupuri mici spre centrul Africii. Au un zbor foarte rapid și zboară cu o viteză uimitoare. Se întorc primăvara la vechile lor cuiburi și prin cântecul lor distinctiv (pu-pu-pu) își anunță prezența. Nu știm dacă pe toți îi nemulțumește cântatul pupezei, dar pe Ion Creangă știm că l-a nemulțumit, pentru că a prins-o și a vrut să o vândă în târg.