Șarpele ñacaniná (Hydrodynastes gigas) este un șarpe endemic, întâlnit doar în America de Sud. El face parte din grupa șerpilor neveninoși și stârpește din jurul casei omului toți șerpii veninoși, aceștia fiind hrana lui preferată.
Ñacanina este un șarpe mare care poate ajunge la 3 metri lungime și trăiește în zona tropicală umedă cu precipitații bogate și vegetație abundentă, în special în zona pădurilor tropicale.
Acest șarpe are o capacitate cu totul deosebită de a-și aplatiza gâtul asemănător unei cobre, doar că el nu se ridică în plan vertical cum se ridică o cobră adevărată, ci rămâne în plan orizontal. Pentru acest obicei al lui de a reacționa atunci când vrea să pară mai mare și mai impunător, oamenii i-au dat numele de ”cobra falsă de apă”, cu toate că el este un șarpe neveninos și nu merită numele de ”cobră”.
Corpul șarpelui ñacaniná este acoperit cu solzi de culoare galben maronie sau un fel de verde măsliniu și are pe el pete și benzi de culoare mai închisă. Ochii lui sunt mari și întunecați, iar vederea este foarte bună. Limba lungă și neagră, este bifurcată ca la toți șerpii și extrem de sensibilă, o ține afară din gură printr-o despicătură din vârful botului, deoarece cu ea adulmecă și simte totul în jur.
Ñacanina este un șarpe solitar, este deosebit de iute, activ și se cațără prin copaci cu o iuțeală fulgerătoare și deosebit de surprinzătoare pentru lungimea lui. Înoată foarte bine și se hrănește și cu pești. Se reproduce pe tot timpul anului. Femela șarpe depune între 14-30 de ouă în pământul cald și umed. Dacă nu găsește locuri potrivite, ea știe să facă cuib din resturi vegetale pe care le lasă să se descompună până ce vor degaja căldură și își depune ouăle în astfel de cuiburi. Peste 60 de zile vor ieșii puii de șarpe care se descurcă singuri și nu au nevoie de ajutor părintesc.
S-a observat la șerpii ñacaniná un ridicat nivel de inteligență și când sunt crescuți de oameni, devin blânzi, sociabili și de încredere, motiv pentru care mulți oameni îi preferă ca animale de companie. Ei sunt foarte des întâlniți în fermele brazilienilor, mai ales în casele celor care trăiesc mai izolați, în apropierea pădurilor tropicale în care mișună tot felul de șerpi veninoși.
Șarpele nacanina este un vânător excelent și vânează alți șerpi în special pe cei veninoși. Este mai sprinten, mai iute și mult mai mare decât toți șerpii veninoși. Duelul cu ceilalți șerpi se termină de obicei prin victoria și ospățul șarpelui ñacaniná, care își înghite pur și simplu adversarul.
Nu este de mirare că locuitorii din pădurile tropicale ale Americii de Sud tratează acest șarpe ca pe prietenul lor natural și nu au nimic împotrivă ca ñacaniná să-și aleagă locuința lor drept adăpostul lui stabil. Deci, locuiește și el în casă împreună cu oamenii și de multe ori îl vezi dormind încolăcit pe câte un scaun sau pe câte o grindă din tavan. Cum s-ar spune, este un șarpe de casă. Oamenii se bucură să aibă în casă un asemenea șarpe, pentru că este un fel de paznic al casei. În jurul casei în care își face cuib ñacaniná, sunt distruși pe o rază destul de mare toți șerpii veninoși, inclusiv șarpele cu clopoței. El curăță curtea și împrejurimile casei, nu numai de șerpi veninoși, dar și de șobolani și de șoareci.
Cu un asemenea ”păzitor al casei” mamele sunt mai liniștite și nu se mai tem pentru copiii care se joacă afară. Din mulțimea de animale deosebit de periculoase care mișună prin pădurile tropicale, iată că omul are și un prieten, un ajutor de nădejde, șarpele ñacaniná.
Navigare în articole
Porcul furnicar – excelent săpător de vizuini. Curiozități și superlative.→