Viața bate la ușa noastră și noi nu vrem să-i deschidem

Avem nevoie să stăm de vorbă cu Dumnezeu măcar din când în când și să mai ”aspirăm în noi” măcar un strop de energie divină și de Sfântă și Dumnezeiască Lumină. Sufletul nostru are astfel de nevoi. Avem nevoie să ne deschidem spre Dumnezeu prin centrul nostru, pe la nivelul nostru energetic central. Există un astfel de loc în noi, în mijlocul sufletului nostru, care se poate deschide ”pe sine însuși”, prin centrul său, spre Dumnezeu, dar numai dacă vrem să vorbim cu Dumnezeu și să intrăm în legătură directă cu El.

Dacă noi nu vrem să vorbim cu Dumnezeu, dacă noi nu vrem să comunicăm cu El în nici un fel, nici verbal, nici mintal, nici sentimental, atunci ușa din centrul sufletului nostru va rămâne închisă spre Dumnezeu. Așa vrea Dumnezeu. Ne lasă ”voința liberă”, să luăm legătura cu El atunci când vrem noi sau când simțim noi nevoia să lăm legătura cu El. Ușa din centrul nostru există. Noi putem comunica cu Dumnezeu oricând. De putut putem! Dar nu vrem! Aici este toată problema cu care ne confruntăm noi. Dacă am ști că noi depindem de energiile care intră în noi atunci când deschidem ușa sufletului nostru spre Dumnezeu, pe calea dialogului, am deschide-o mai des sau am lăsa-o deschisă continuu și ne-am pune pe noi înșine ”paznici” la ușă ca să nu se mai închidă niciodată.

Toată lumea respectă voința lui Dumnezeu, căci El este Tatăl tuturor energiilor vii din Univers și al tuturor ființelor vii cărora le-a dăruit Suflare de viață, de energie vie dumnezeiască din Sine Însuși.

Unora dintre ființele vii cărora le-a dăruit Dumnezeu viață din Sine Însuși, le-a dăruit și Suflare de Cuvânt, în chip de Sfat părintesc și dumnezeiesc și au auzit Glasul lui Dumnezeu ca o șoaptă dulce și plăcută plină de iubire infinită. Într-un astfel de moment, când o ființă vie Îl aude pe Dumnezeu și Îi simte iubirea, i se umple inima de căldură dulce și plăcută și se dilată la maxim, gustând momente de fericire sublimă. Într-un astfel de moment, inima dilatată la maxim, se revarsă în afara ei, crește și se mărește. Atunci se poate spune că ființa respectivă are o inimă mare și frumoasă, caldă, sfântă și luminoasă, căci inima ei într-un astfel de moment chiar așa este.

Acesta este momentul în care o ființă vie, simțindu-L pe Dumnezeu, Îi răspunde la fel, tot prin iubire și se revarsă și ea, în afara ei cu dragoste, căci inima i se transformă sub acțiunea căldurii sfinte a iubirii părintești și dumnezeiești. Acesta este momentul în care dacă o ființă vie, care-L simte pe Dumnezeu, nu se revarsă și ea în afara ei și să se umple de căldura iubirii, să iubească și ea, să devină iubitoare, să se deschidă spre lumea înconjurătoare, va rămâne pe veci închisă în sine și incapabilă de iubire și de revărsare în afara ei. Va rămâne pe veci o inimă mică, închisă în sine, incapabilă de iubire.

Dumnezeu cercetează din când în când făpturile Sale și vine la ele. Dacă ele se deschid spre Dumnezeu și ies în afara lor, așa vor rămâne ”deschise”, revărsate, mari și frumoase, calde, sfinte și luminoase. Dacă ele nu se deschid spre El, ci stau ascunse în interiorul lor, atunci le mai lasă o vreme sau… le cheamă la Dialog cu El și le oferă astfel o altă cale de comunicare cu El.

Dumnezeu dăruiește viață cui vrea El și alege dintre ființele vii pe acelea pe care vrea să le ridice la rang înalt de îngeri și de fii ai Săi și le dăruiește cea de a doua Suflare a Sa, în chip de Sfat.

Cea de a doua Suflare a lui Dumnezeu este Suflarea Sa de Cuvânt. Dumnezeu le vorbește oamenilor care stau închiși în ei și nu vor să se deschidă spre El. Pe aceștia îi învață ce să facă, dar îi avertizează și ce să nu facă, dacă vor să trăiască veșnic și să se bucure de viață la infinit, să nu se termine niciodată din ei energiile sfinte dumnezeiești, să nu rămână niciodată goi duhovnicește, doar cu țărâna din ei. Un suflet de om plin de energie vie dumnezeiască este viu, activ și bine lucrător. Un suflet de om care rămâne în el numai cu energiile țărânii pământești, cele care sunt închise în ele în nucleele lor, în atomi și molecule, nu va mai putea lucra, nu își va mai putea câștiga cele necesare. Va cădea din starea lui bună pe care o avea. Va cădea pe o treaptă inferioară. Aceasta este ”degradarea” și fizică și psihică, pentru că și trupul material este afectat de starea sufletului lui devenit incapabil să-i mai asigure energiile necesare.

Consecința faptului că omul nu se deschide spre Dumnezeu este deosebit de gravă, pentru că noi pierdem posibilitatea de a ne mai încărca cu energie vie Dumnezeiască și cu Lumină Sfântă. Dacă inima noastră nu mai simte măcar un strop de căldură părintească și dumnezeiască, se va răci. Ni se va schimba starea. Nu vom mai fi ființe calde prietenoase, deschise spre iubire, gata să ajute pe oricine, ci vom deveni ființe reci, dușmănoase, închise în ele însele, egoiste și materiale, la fel ca Pământul pe care stăm.

Noi, oamenii, noi energiile umane, noi suflete energetice vii, noi suntem închiși în propriile noastre trupuri materiale, în propria noastră ”îmbrăcăminte de piele” a corpului nostru fizic omenesc. Dar nu ne-a închis Dumnezeu definitiv la nivelul nostru material, ci doar până când sufletele noastre vor crește mari și frumoase și se vor revărsa din nou în afara lor, în spațiul din jur. Aceasta este starea duhovnicească a sufletului omenesc, când sufletul omului revărsat în afara trupului lui material, se unește cu Duhul lui Dumnezeu, care reprezintă energia de fond a spațiului din jurul lui Dumnezeu și cuprinde Universul întreg. Un suflet mic și concentrat în sine, adunat în centrul lui, devine incapabil de iubire, căci rămâne singur și închis în sine însuși, izolat de cei din jur.

Toate sufletele mari și frumoase, calde sfinte și luminoase, revărsate în afara lor se văd ca un fel de aură duhovnicească în jurul propriilor lor trupuri materiale. Oamenii care au sufletul mare și frumos, cald, sfânt și luminos,, devin înțelepți și iubitori de Dumnezeu și nu se mai despart de El niciodată, ci păstrează legătura cu El prin viu grai, prin dialog continuu, căci ușa inimii lor, din centrul sufletului lor rămâne DESCHISĂ în permanență spre Dumnezeu.

Numai un suflet mic și concentrat în sine, adunat în centrul lui, care stă închis în el și nu se deschide nici spre Dumnezeu, nici spre celelalte ființe vii din jur, va rămâne singur, „izolat” și de Dumnezeu și de lumea din jur.

Dumnezeu ne poate da și astfel de stări, în funcție de comportamentul nostru și de felul în care înțelegem noi să ne trăim viața și să ne bucurăm de darurile Sale. Dacă ne străduim să ne purtăm așa cum ne învață Dumnezeu, vom urca lin și domol spre trepte mai înalte și ne vom desăvârși ca ființe cu adevărat umane. Vom dobândi calități sufletești frumoase și ne vom ridica la calitatea de îngeri ai pământului pe care stăm. Dacă nu ne purtăm omenește, dacă uităm că suntem oameni și ne comportăm ca animalele, vom începe să ne asemănăm cu ele și vom avea suflete mici, concentrate în ele, închise în propriile noastre trupuri materiale, niște suflete mici, meschine și invidioase pe cei din jur, pe toți cei care se află într-o stare mai bună decât noi.

Pentru comportamentul nostru imoral și inuman, deviat de la normal, Dumnezeu ne pedepsește, dar numai în scop pedagogic, ca să ne îndreptăm și să ne corectăm, să revenim la normal, să ne trezim la realitate și să înțelegem că nu ne este permis să ne purtăm ca animalele, dacă am primit chip de îngeri și de viitori fii ai lui Dumnezeu. Vrea Dumnezeu să existe și îngeri pe pământ, la nivelul material al lumii și de aceea ne-a creat pe noi, oamenii. De aceea ne-a făcut din țărână pământească și din energie vie dumnezeiască, de formă treimică, de formă caldă, luminoasă și plină de har și ne-a dat posibilitatea să creștem continuu acumulând în noi energie vie direct din Dumnezeu. Această posibilitate noi o avem, dar nu ne folosim de ea.

Și lumina și căldura și harul creator, noi le primim chiar de la prima noastră suflare de viață, ca daruri ale lui Dumnezeu. Noi ne naștem cu ele (Facerea 2,7) și le avem în noi, pe tot parcursul vieții noastre, ca puteri ale noastre omenești, dar de natură sufletească. Le avem la nivelul sufletului nostru, atât la nivel de Suflare de Cuvânt, la nivel de Suflare de Duh, cât și la nivel de Suflare Vie, de răsuflare a trupului nostru material pământesc, care se bucură și el de viață, dar la un nivel mai redus și la un nivel mai inferior. Dar se bucură și el.

Ar trebui să ne bucurăm de ceea ce avem. Să ne bucurăm că suntem sănătoși, că avem minte inteligentă capabilă să ne ajute și să ne conducă prin viață pe drumul rațiunii sfinte, al conștiinței treze, al inimii simțitoare, al dorinței arzătoare de a face pe pământ lucruri bune și folositoare, de care să ne bucurăm și noi și familiile noastre și rude, prieteni, vecini, colegi, oamenii din jurul nostru. Să ne bucurăm că Dumnezeu ne ajută, dacă Îi cerem ajutorul și ne trimite chiar și îngeri din cer, dacă lucrurile pe care vrem noi să le facem depășesc puterile noastre omenești.

La cererea noastră, la rugămintea noastră, Dumnezeu ne ajută, dar nu așa cum vrem noi, ci așa cum știe El că avem nevoie să fim ajutați, ca să ne refacem puterile la toate nivelele noastre energetice.

Dacă noi ne-am deschis sufletul spre Dumnezeu și am intrat în dialog direct cu El, dacă am cerut ajutor pentru lucrul pe care vrem să-l facem, pentru problema pe care vrem să o rezolvăm, atunci sufletul trebuie să fie pregătit, în orice clipă, să primească ajutorul cerut de el.

Dumnezeu ne poate oferi ajutorul Său și la nivelul nostru mintal și la nivelul nostru verbal și la nivelul nostru sentimental, atât la nivelul nostru energetic sufletesc, cât și la nivelul nostru material trupesc, iar dacă vrea ne poate oferi ajutorul Său și la nivelul nostru haric duhovnicesc, poate să ne trimită și Sfinți Îngeri din cer, care să lucreze alături de noi. Nu vor face ei lucrul pe care trebuie să-l facem noi, dar ne vor ajuta enorm. Unde-s doi puterea crește și lucrul iese mult mai bine decât dacă am lucra noi singuri doar cu puterile noastre omenești. Un dar atât de mare nu a sperat omul niciodată că va primi, iar lucrurile care ies din mâinile noastre din cooperare și conlucrare cu sfinții îngeri cerești, nu se compară cu lucrurile pe care le facem noi, singuri, doar cu puterile noastre fizice pământești și cu puținul nostru intelect.

Dacă Dumnezeu vrea ne poate oferi și astfel de daruri și ne poate ajuta să facem lucruri care să fie bune foarte, să beneficiem și de ajutorul sfinților îngeri cerești. Ajutorul unui înger ceresc pentru noi este ”mană cerească”, pentru că vom face lucrurile și mai repede și mai bine și fără un efort atât de mare din partea noastră.  

Dumnezeu știe care sunt problemele cu care se confruntă omenirea și care sunt întrebările pe care și le pune mintea noastră inteligentă și la care ne-am bucura să aflăm răspunsul.

Fiul lui Dumnezeu, în chip de Luminător și de Învățător al nostru bate la ușa inimii noastre și vrea să ne ajute, dar noi nu vrem să-I deschidem, pentru că ne-am obișnuit să trăim ca animalele, închiși în propriile noastre trupuri materiale. El vine la noi să ne dea viață de natură dumnezeiască, să ne ridicăm la un nivel înalt, să progresăm, să devenim îngerii Pământului pe care stăm. El vrea să ne dea Lumina sfântă a înțelepciunii, căldura dulce și plăcută a iubirii și energie vie dumnezeiască. El este Viața veșnică și Lumina de care avem noi nevoie. El este Dumnezeu. El vrea să ne ajute și noi nu vrem să-L primim în inimile noastre, să ne umplem inima de energie vie dumnezeiască și de sfântă și dumnezeiască Lumină. VIAȚA bate la ușa inimilor noastre și noi nu vrem să-I deschidem? Dumnezeu nu obligă pe nimeni să renunțe la viața de formă materială și nici sfinți nu ne face cu de-a sila, dacă noi nu vrem. Dar dacă înțelegem că noi putem deveni ființe nemuritoare, dacă ne umplem sufletul cu Duh Sfânt, cu energie vie dumnezeiască, încât să se reverse și în afara noastră, poate că ne vom schimba preferințele. Poate că ne vom deschide inimile spre Dumnezeu din propria noastră inițiativă. Poate că vom cere ajutor divin și ne vom strădui din toate puterile noastre să intrăm și noi în rândul lucrătorilor buni.

”Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine. Celui ce biruiește îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu, precum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui”. (Apocalipsa 3,20-21)